
Decontarea sumelor se face la oficiile poștale.

Incendiul a fost lichidat. Intervenția s-a desfășurat pe o rază de 12 km, în zone greu accesibile.

Acțiunea de plantare va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, de la 9:30.

Primăria Slatina a susţinut şi anul trecut, tot cu un milion de lei, lucrările la Catedrala Episcopală.

Ambele persoane au fost scoase conştiente de salvatori.

Seria include o expoziție de documente și pagini de presă, un cros și proiecția filmului „Brașov, doi ani prea devreme”.

Dacă își achită integral datoriile către bugetul local, contribualilii vor putea fi scutiți de penalități și dobânzi.

În total, viitura a afectat 4.000 de locuinţe din 30 de localităţi din judeţul Galaţi.

La Timișoara sunt aduși pacienți din toate colțurile țării.

Mii de locuitori nu au apă caldă şi căldură în prezent, în Focșani.

Lucrările vor fi realizate concomitent cu cele de la Planșeul Unirii.

Cadavrul femeii a fost descoperit cu fața în jos, ținând un cuțit în mână.

Valoarea proiectului de reabilitare a drumului DN 7A se ridică la 96,5 milioane de lei.

Pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie mai există locuri libere.

Prețul va crește de la 26 de lei la puțin peste 30 de lei pe lună.

Codul galben este valabil pânâ la ora 10:00.

Zilele trecute, un alt incendiu a distrus mai multe locuințe improvizate în zonă.

Printre altele, va fi construit un parc de aventură și va fi amenajată o zonă pentru picnic.

International Cluj Comics, Illustration and Animation Festival reprezintă o oportunitate valoroasă pentru tinerii artiști...

Din unul dintre vagoane s-a scurs benzină. Autoritățile au instituit o zonă de siguranță de aproximativ 300 metri. 8 persoane...

Locuitorii din Râșnov și Feldioara sunt îndrumați, în schimb, spre UPU din cadrul SJ Brașov.

Administraţia Bazinală a Apelor Siret a constatat că apele Trotușului sunt curate în zona în care s-au descoperit pești morți.

Potrivit pompierilor, flăcările s-au extins la materiale textile.

Companii din şase ţări vor expune echipamente medicale de ultimă generaţie.

Administrația locală promite călătorilor o experiență de transport la standarde europene.

Grupul infracțional ar fi comercializat stradal droguri de risc și mare risc, inclusiv minorilor

Garda de Coastă a descoperit peste 500 de articole pentru copii și aproape o mie de baterii externe. Valoarea mărfii se...

De peste 10 ani, zona turistică este revendicată de autoritățile județului Harghita.

Campania se desfășoară în 20 de localități gorjene.

Obiectivele proiectului sunt extinderea reţelei de apă și canalizare în Bistriţa şi în 5 localităţi componente.

Autoritățile suspectează că incendiul a fost produs intenționat.

Spectacolul este o adaptare creativă după textul popular cu același nume.

Agresorul încă este căutat de polițiști.

Lucrările au vizat refacerea interiorului și exteriorului clădirii, precum și amenajarea împrejurimilor.

În alte localităţi ale judeţului Harghita au fost înregistrate temperaturi scăzute, situate sub normele climatologice ale...

Evenimentul va avea loc în Piața Constituției din Capitală.

Primele indicii arată că incendiul a pornit de la jarul căzut din sobă.

Ambele proiecte urmează să fie implementate în următorii doi ani.

Noua creşă dispune de 40 de locuri şi funcţionează într-un imobil reabilitat de Primăria Galaţi.

Valoarea proiectului se ridică la 19,4 milioane de lei.

Flăcările au fost stinse după 18 ore de intervenție continuă.

Numărul cazurilor este în creștere.

Fosta Galerie de Artă Românească va fi actualizată și se va deschide din 24 noiembrie.

Ultimul protest al angajaților a avut loc în primăvară.

Cetățenii au fost predați autorităților bulgare.

Garda de Mediu va face o sesizare penală în acest caz.

Accidentul a fost cauzat de o şoferiţă care a intrat pe contrasens.

Trenul avea în compunere 15 vagoane și circula pe relația Unirea - Constanța Ferry-Boat.

Termometrele au scăzut sub 0°C în mai multe zone din județ.

Salvamontiștii recomandă alegerea traseului în funcție de pregătirea fizică, precum și verificarea prognozei meteo.

Un microbuz a intrat în coliziune cu un autotren.