Sursa ta de încredere

ARAD: Carieră de calcar de lângă un sit arheologic, închisă de Garda de Mediu. Societatea, amendă de 100.000 de lei

În apropierea carierei de calcar se află situl arheologic al unei cetăți construite între anii 1356 și 1375.

Articol de Iulian Busan, Publicat: 29 Mai 2026, 14:49  • Actualizat: 29 Mai 2026, 14:49

Activitatea unei cariere de calcar din zona satului Agrișu Mare, comuna Târnova, a fost sistată de autorități, după ce localnicii au reclamat disconfort din cauza prafului, iar exploatarea se află în apropierea unui sit arheologic important, a anunțat vineri Garda de Mediu Arad.

În urma sesizărilor primite de la localnici, comisarii Gărzii de Mediu au efectuat un control la cariera de calcar din zonă, împreună cu reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Minier.

Societatea a fost amendată cu 100.000 de lei

La fața locului, comisarii de mediu au constatat că un perete al carierei s-a prăbușit, pe fondul nerespectării condițiilor de exploatare, ceea ce a generat cantități mari de praf care au afectat localnicii, informează un comunicat al instituției.

În apropierea carierei de calcar se află situl arheologic al unei cetăți construite între anii 1356 și 1375.

În urma verificărilor, activitatea societății a fost sistată și a fost aplicată o amendă de 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor autorizației de mediu, relatează Agerpres.

Autorităţile au decis pe loc sistarea operaţiunilor de exploatare „până la remedierea completă şi intrarea deplină în legalitate”, dar şi retragerea imediată a utilajelor şi a personalului, „din cauza riscului iminent de prăbuşire şi a instabilităţii severe a versantului”.

Pentru protejarea patrimoniului, s-a stabilit ca firma să păstreze un pilier de siguranță de minimum 150 de metri față de situl arheologic din zonă.

Localnicii se plâng de praful generat de exploatare

Localnicii au sesizat, în repetate rânduri, probleme legate de praful generat, exprimând îngrijorări privind impactul asupra sănătății, a precizat primara comunei Târnova, Emilia Ignişca.

„Avem multe sesizări venite de la cetăţeni cu privire la activitatea acestei cariere de calcar. De altfel, la finalul anului trecut, Consiliul Local nu a mai prelungit contractul de asociere în participaţiune cu firma care face exploatarea, tocmai din cauza faptul că este afectat confortul oamenilor şi poate fi pusă în pericol sănătatea lor. Cariera este foarte aproape de zona locuită din satul Agrişu Mare, practic exploatarea este peste drum de case”, a declarat Emilia Ignişca.

Satul Agrişul Mare este cunoscut şi pentru „Castrum Egregh”, cetate construită în perioada 1356-1375, informează pagina web a Bibliotecii Judeţene Arad.

„Azi, vestigiile, sub forma unor ziduri, se disting greu, pe Dealul Cioaca, o formă pozitivă de relief la sud-vest de sat. Urmele exploatărilor de calcar folosit ca materie primă pentru arderea varului în cuptoarele din preajmă sunt încă vizibile. De sus, spre est, priveliştea asupra satului străjuit de Vârful Izoi este încântătoare. Înspre nord, se desfăşoară depresiunea Zărandului, scăldată de apele Cigherului, Teuzului şi ale Crişului Alb”, descrie Biblioteca Judeţeană.

Citește și: Amenzi de aproape un milion de lei în urma unor controale la balastierele din Bihor

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri