Sursa ta de încredere

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SCJU, cu 4 milioane de lei din fonduri europene

Laboratorul va fi dotat cu un sistem automat de identificare şi antibiogramă, un analizator de identificare microbiană MALDI-TOF şi un sistem pentru testarea sensibilităţii la antibiotice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Modernizarea laboratorului de microbiologie al SCJU, cu 4 milioane de lei din fonduri europene
Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița

Articol de Diana Oprea, Publicat: 15 Iunie 2026, 13:36  • Actualizat: 15 Iunie 2026, 13:36

Proiectul „Investiţii în infrastructura laboratorului de microbiologie din cadrul unităţii sanitare publice - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa”, finanţat cu fonduri europene prin Programul Sănătate, a fost finalizat, informează, luni, Consiliul Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud.

Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 4 milioane de lei, din care cofinanţarea europeană a reprezentat 85%, potrivit comunicatului de presă transmis de CJ Bistriţa-Năsăud.

Proiectul a avut ca obiectiv general prevenirea, controlul, diagnosticul şi supravegherea bolilor transmisibile, în controlul şi supravegherea infecţiilor asociate actului medical şi a celor implicate în sănătatea publică, prin dotarea la cele mai înalte standarde a laboratorului de microbiologie din cadrul Spitalul Clinic Judeţean, transmite Agerpres.

Sistem automat de identificare şi antibiogramă, printre dotări

„Rezultatele finale în urma implementării proiectului sunt: un laborator de microbiologie dotat cu echipamente de ultimă generaţie - Laboratorul de Microbiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa; creşterea numărului anual de probe efectuate în cadrul spitalului cu aproximativ 5% faţă de 2023, prin realizarea a peste 2.117 probe în cadrul Laboratorului de microbiologie; formarea angajaţilor din cadrul Laboratorului de microbiologie în utilizarea noilor echipamente medicale de ultimă generaţie”, se menţionează în documentul citat.

Printre dotările prevăzute prin proiect se numără un sistem automat de identificare şi antibiogramă, un analizator de identificare microbiană MALDI-TOF şi un sistem complet pentru testarea sensibilităţii la antibiotice, prin determinarea directă a concentraţiei minime inhibitorii. Proiectul de modernizare a laboratorului de microbiologie a fost implementat în perioada martie 2025 - iunie 2026.

Citește și: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” din Galați va funcționa în fostul cinematograf „Țiglina”

Centru de zi pentru copii și vârstnici, construit la Piatra-Neamț cu 3,4 milioane de lei
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 10:34

Centru de zi pentru copii și vârstnici, construit la Piatra-Neamț cu 3,4 milioane de lei

În cadrul centrului vor fi organizate ateliere culturale, civice, recreative, sportive şi activităţi de sprijin psihosocial.

Centru de zi pentru copii și vârstnici, construit la Piatra-Neamț cu 3,4 milioane de lei
Persoană carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din Timișoara
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 10:04

Persoană carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din Timișoara

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și două echipaje SMURD.

Persoană carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din Timișoara
GALAȚI: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 09:54

GALAȚI: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu

Circulaţia feroviară a fost oprită în zona producerii accidentului.

GALAȚI: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu
TIMIȘ: 8 răniți după răsturnarea unui autobuz, la Hodoni
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 07:26

TIMIȘ: 8 răniți după răsturnarea unui autobuz, la Hodoni

Conştiente şi cooperante, victimele au fost transportate la spital.

TIMIȘ: 8 răniți după răsturnarea unui autobuz, la Hodoni
A doua ediţie de ElectroFEST, la Politehnica Bucureşti
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 07:10

A doua ediţie de ElectroFEST, la Politehnica Bucureşti

Evenimentul oferă ocazia de a descoperi aplicaţii concrete ale ingineriei electrice şi de a înţelege cum ideile dezvoltate în...

A doua ediţie de ElectroFEST, la Politehnica Bucureşti
DÂMBOVIȚA: O avarie la stația GPL din Cornești forțează evacuarea localnicilor din împrejurimi
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 00:04

DÂMBOVIȚA: O avarie la stația GPL din Cornești forțează evacuarea localnicilor din împrejurimi

Pompierii au stabilit un perimetru de siguranță și au dispus evacuarea pe o rază de 800 de metri în jurul stației.

DÂMBOVIȚA: O avarie la stația GPL din Cornești forțează evacuarea localnicilor din împrejurimi
3 angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților
Știri locale 11 Noiembrie 2026, 19:00

3 angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Femeile ar fi anulat ilegal chitanțele emise și ar fi omis înregistrarea operațiunilor financiare în evidențele instituției.

3 angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților
VÂLCEA: Dezvoltarea turismului local, între prioritățile Consiliului Județean
Știri locale 11 Noiembrie 2026, 18:54

VÂLCEA: Dezvoltarea turismului local, între prioritățile Consiliului Județean

Proiectele „Mirajul Muntelui” și „The Sky Road” vizează dezvoltarea turismului pe Valea Oltului și în zona Horezu. Alte două...

VÂLCEA: Dezvoltarea turismului local, între prioritățile Consiliului Județean

Radio România Actualitați

LIVE VIDEO: Declarații ale premierului Luca Niculescu

De sâmbătă vremea se răceşte accentuat, iar până vineri dimineață vor fi ploi în mai multe regiuni

Vineri, Cod galben de vânt în mare parte din ţară, în vreme ce la munte va fi Cod portocaliu

Accident rutier grav în localitatea Hodoni, din judeţul Timiş