CONSTANȚA: Circulația trenurilor, suspendată între Eforie Nord și Eforie Sud după surparea terasamentului
Pentru continuarea călătoriei, pasagerii sunt transbordați cu mijloace auto între Constanța și Mangalia.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 Noiembrie 2026, 09:02 • Actualizat: 03 Noiembrie 2026, 10:00
Circulația feroviară între stațiile Eforie Nord și Eforie Sud a fost închisă temporar marți, de la ora 07:00, după surparea terasamentului căii ferate.
Pentru continuarea călătoriei, pasagerii sunt transbordați cu mijloace auto între Constanța și Mangalia.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, surparea s-a produs la kilometrul feroviar 241+590, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța. Suspendarea circulației a fost decisă din motive de siguranță, pentru evaluarea infrastructurii și stabilirea lucrărilor necesare.
În momentul închiderii tronsonului, în zona respectivă se afla trenul Regio 8381, operat de CFR Călători. Garnitura urmează să fie retrasă în stația Eforie Nord.
CFR SA organizează transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile Constanța și Mangalia, pentru a asigura continuitatea transportului pe ruta afectată.
Personalul de specialitate monitorizează zona și evaluează starea terasamentului. Circulația trenurilor va fi reluată după finalizarea intervențiilor și verificarea condițiilor de siguranță.
Extremitatea sudică a județului Constanța se află, până la prânz, sub Cod roșu de ploi abundente.
În acest context, râurile riscă să se reverse, avertizează hidrologii.
Citește și: O familie cu doi copii, găsită după mai multe ore de căutări într-o pădure din Timiș













