Sursa ta de încredere

Două transplanturi renale, realizate la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași

Ambii pacienți au o evoluție favorabilă post operator.

Două transplanturi renale, realizate la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași
Foto: pixabay.com

Articol de Iulian Busan, Publicat: 09 Decembrie 2025, 16:10  • Actualizat: 09 Decembrie 2025, 16:10

Două intervenţii de transplant renal au fost realizate la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași, după ce medicii au prelevat ambii rinichi de la un donator aflat în moarte cerebrală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al unității spitalicești, dr. Ionuţ Nistor, unul dintre beneficiarii transplanturilor este o femeie în vârstă de 40 de ani din judeţul Botoşani, care făcea dializă din anul 2000.

40 de transplanturi renale, efectuate în 2025

Cel de-al doilea beneficiar este un bărbat în vârstă de de 65 de ani din judeţul Iaşi, care făcea dializă de trei ani, relatează Agerpres.

„Post operator ambii pacienţi sunt bine, au o evoluţie bună. Pacienta efectua dializă de 25 de ani. Ea a efectuat prima dată dializă peritoneală, Din 2005 a intrat în program de hemodializă, iar acum a avut şansa de a fi transplantată. Pacienta este bine şi se recuperează în secţia de transplant renal. Al doilea pacient are 65 de ani, este în program de dializă cronică din 2022. Dumnealui a mai fost chemat de patru ori până acum la transplant. De data aceasta a avut şansa de a se potrivi perfect cu donatorul. Se recuperează în secţia de transplant”, a declarat prof. univ. dr. Ionuţ Nistor.

În 2025, la spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi au fost efectuate 40 de transplanturi renale, dintre care 24 cu organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală şi 16 de la donatori vii.

Citește și: Nou-născut cu tumoră-gigant, operat cu succes la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 19:34

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76

Proiectul reunește cinci instalații sculpturale inspirate de forma coconului.

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76
TULCEA: Polițiștii au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 17:02

TULCEA: Polițiștii au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare

Băuturile spirtoase pot fi produse şi comercializate doar de operatori autorizaţi.

TULCEA: Polițiștii au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare
TIMIȘ: Bărbat plasat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune prin tranzacții de zeci de mii de lei
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 15:18

TIMIȘ: Bărbat plasat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune prin tranzacții de zeci de mii de lei

Bărbatul s-ar fi recomandat mai multor persoane drept angajat al platformei Paypoint.

TIMIȘ: Bărbat plasat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune prin tranzacții de zeci de mii de lei
BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 15:05

BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei

4 percheziții domiciliare au fost efectuate în Oradea și în comuna Cefa.

BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei
NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 14:28

NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani

Făptașii i-au sustras bărbatului portofelul în care se aflau 600 de euro.

NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 14:06

Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila

Pentru curățarea apei, echipele SGA Brăila au aplicat substanțe petroabsorbante pe întreaga suprafață afectată.

Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila
NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 13:22

NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții

În urma perchezițiilor, poliţiştii au găsit și peste 100.000 de lei proveniţi din contrabandă şi două arme neletale,...

NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 13:09

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă

Prejudiciul depăşeşte 114.000 de lei.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă

Radio România Actualitați

Suedia: controale la frontierele terestre de joi 12 noiembrie până pe 11 mai 2o27

Atac cu rachete balistice asupra Kievului

Servicii medicale fără semnătură electronică până la finalul lunii

Italia îşi sporeşte cheltuielile militare şi de apărare