Sursa ta de încredere

Polițiștii de frontieră au depistat 500 de monede în bagajele a doi cetățeni străini, pe Aeroportul Otopeni

Valoarea totală a bunurilor a fost estimată la aproape 70.000 de lei.

Polițiștii de frontieră au depistat 500 de monede în bagajele a doi cetățeni străini, pe Aeroportul Otopeni

Articol de Iulian Busan, Publicat: 01 Iunie 2025, 16:45  • Actualizat: 01 Iunie 2025, 16:45

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Aeroport Otopeni, împreună cu lucrători vamali ai Biroul Vamal de Frontieră Otopeni Călători, au depistat o cantitate de 500 de monede în urma unui control efectuat asupra a doi cetățeni străini.

Conform Poliției de Frontieră, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat sâmbătă, pe sensul de ieșire din țară și în baza analizei de risc, un control vamal în cazul a doi pasageri de origine austriacă, respectiv suedeză, care intenţionau să călătorească în direcţia Dubai.

În urma controlului efectuat asupra bagajelor de mână ale celor doi pasageri, polițiștii de frontieră au depistat circa 500 de monede nedeclarate, confecţionate dintr-un metal de culoare albă.

Bunurile, estimate la 70.000 de lei

Conform Agerpres, bunurile au o greutate de 15.600 de grame și sunt estimate la aproape 70.000 de lei.

Cantitatea de monede a fost reținută de vameși și trimisă către expertizare, întrucât există suspiciuni rezonabile legate de nerespectarea reglementărilor legale privind transportul de bunuri şi obligaţiile privind declararea lor organelor vamale.

În acest caz, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr.86/2006 privind Codul Vamal al României.

Citește și: 4 milioane de țigarete, confiscate la vama Calafat-Vidin

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 19:34

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76

Proiectul reunește cinci instalații sculpturale inspirate de forma coconului.

BUCUREȘTI: Expoziția „Topografia Urmelor”, în weekend, la Gallery Studio 76
TULCEA: Polițiștii au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 17:02

TULCEA: Polițiștii au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare

Băuturile spirtoase pot fi produse şi comercializate doar de operatori autorizaţi.

TULCEA: Polițiștii au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi instalaţii de distilare
TIMIȘ: Bărbat plasat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune prin tranzacții de zeci de mii de lei
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 15:18

TIMIȘ: Bărbat plasat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune prin tranzacții de zeci de mii de lei

Bărbatul s-ar fi recomandat mai multor persoane drept angajat al platformei Paypoint.

TIMIȘ: Bărbat plasat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune prin tranzacții de zeci de mii de lei
BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 15:05

BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei

4 percheziții domiciliare au fost efectuate în Oradea și în comuna Cefa.

BIHOR: Orădean şi reprezentanţi ai unui cabinet de insolvenţă, cercetaţi într-un dosar de fraudă de 3,5 milioane de lei
NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 14:28

NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani

Făptașii i-au sustras bărbatului portofelul în care se aflau 600 de euro.

NEAMȚ: Bărbat din Târgu-Neamț, tâlhărit de cinci minori cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 14:06

Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila

Pentru curățarea apei, echipele SGA Brăila au aplicat substanțe petroabsorbante pe întreaga suprafață afectată.

Dunărea, poluată cu produse petroliere în Portul Brăila
NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 13:22

NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții

În urma perchezițiilor, poliţiştii au găsit și peste 100.000 de lei proveniţi din contrabandă şi două arme neletale,...

NEAMȚ: 2 reținuți după ce polițiștii au descoperit 80.000 de țigarete de contrabandă în urma unor percheziții
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă
Știri locale 06 Noiembrie 2026, 13:09

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă

Prejudiciul depăşeşte 114.000 de lei.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Decontări fictive pentru servicii turistice ale angajaţilor CFR, vizate de o nouă anchetă

Radio România Actualitați

Servicii medicale fără semnătură electronică până la finalul lunii

Italia îşi sporeşte cheltuielile militare şi de apărare

SUA: sancţiuni extinse împotriva oricui susţine economia Iranului

Subvenţiile pentru categoriile vulnerabile încadrate în posibilităţile bugetare