Sursa ta de încredere

PIATRA-NEAMȚ: Războinici daci, legionari romani, gladiatori și ateliere meșteșugărești la Festivalul Antic Petrodava

Evenimentele vor avea loc pe platoul Curții Domnești și în Parcul Central din Piatra-Neamț.

PIATRA-NEAMȚ: Războinici daci, legionari romani, gladiatori și ateliere meșteșugărești la Festivalul Antic Petrodava
Foto: Facebook | Festivalul Dacic Petrodava

Articol de Victor Marin, Publicat: 19 Iulie 2024, 21:00

Timp de două zile, centrul municipiului Piatra-Neamţ va fi luat cu asalt de războinici daci, legionari romani și gladiatori, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului Dacic Petrodava.

Pe platoul Curţii Domneşti vor fi montate, încă vineri seară, taberele şi atelierele unde publicul va avea ocazia să descopere meşteşuguri antice, să asiste la jocuri romane, dansuri sau antrenamente ale soldaţilor şi gladiatorilor.

Tot aici vor avea loc și bătăliile dintre daci şi romani, relatează Agerpres.

Ziua de sâmbătă se va încheia cu o paradă cu torţe prin Parcul Central şi cu un spectacol pirotehnic pe platoul Curţii Domneşti.

La această ediție a Festivalului Dacic Petrodrava vor participa trupele de reconstituire istorică Asociaţia Culturală "Istoria Interactivă" Neamţ, Garda Apulum Alba Iulia, Asociaţia Culturală Tomis Constanţa şi Historia Renascita Piteşti.

Citește și: „Străzi deschise” revine în București în weekendul 20 - 21 iulie

West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
Timp liber 29 Octombrie 2026, 23:26

West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii

Festivalul va avea loc între 6 și 8 noiembrie.

West Side Hallo Fest, amânat din cauza vremii
Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
Timp liber 27 Octombrie 2026, 08:10

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului

Cuviosul a fost un călugăr care a trăit la sud de Dunăre în secolul al XIII-a lea, fiind originar din satul Basarabov, undeva...

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
VÂLCEA: Festivalul Livezilor, la Brezoi
Timp liber 22 Octombrie 2026, 11:33

VÂLCEA: Festivalul Livezilor, la Brezoi

În cadrul evenimentului, va fi înființată o livadă comunitară din care vizitatorii își vor putea cumpăra puieţi cu care să-şi...

VÂLCEA: Festivalul Livezilor, la Brezoi
Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român
Timp liber 21 Octombrie 2026, 14:30

Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român

Proiectul explorează relația dintre umbră, identitate și transformare. Imaginea pădurii nocturne constituie punctul de...

Expoziția „Mors Tenebris”, la Muzeul Național al Țăranului Român
„Ograda muzicală”, la Ateneul Român: Povești sonore pentru public de toate vârstele
Timp liber 20 Octombrie 2026, 08:05

„Ograda muzicală”, la Ateneul Român: Povești sonore pentru public de toate vârstele

„Petrică și lupul” de Prokofiev și „Carnavalul animalelor” de Saint-Saëns alcătuiesc programul.

„Ograda muzicală”, la Ateneul Român: Povești sonore pentru public de toate vârstele
Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici
Timp liber 19 Octombrie 2026, 14:19

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici

Evenimentul va reuni zeci de producători de flori și plante ornamentale.

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici
Porți deschise, la Primăria Capitalei: Vizite gratuite în weekend, cu înscriere online
Timp liber 18 Octombrie 2026, 15:28

Porți deschise, la Primăria Capitalei: Vizite gratuite în weekend, cu înscriere online

Accesul se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, iar grupurile pot avea cel mult 30 de persoane.

Porți deschise, la Primăria Capitalei: Vizite gratuite în weekend, cu înscriere online
Sărbătorile Iașului se încheie cu un concert în Piața Palatului Culturii
Timp liber 16 Octombrie 2026, 08:57

Sărbătorile Iașului se încheie cu un concert în Piața Palatului Culturii

Autoritățile locale impun restricții de trafic și modificări ale traseelor de transport public.

Sărbătorile Iașului se încheie cu un concert în Piața Palatului Culturii

Radio România Actualitați

Atac cu rachete balistice asupra Kievului

Servicii medicale fără semnătură electronică până la finalul lunii

Italia îşi sporeşte cheltuielile militare şi de apărare

SUA: sancţiuni extinse împotriva oricui susţine economia Iranului