
Primele zile din 2024 vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime termice de 13-14 grade Celsius.

În coliziune au fost implicate două autoturisme. Unul dintre acestea s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Fostului lider de la Casa Albă i se impută implicarea în asaltul asupra clădirii Capitoliului din ianuarie 2021.

Creșterea de aproape 20%, în medie, va fi acordată în două tranșe, de la 1 ianuarie și de la 1 iunie 2024.

Numărul aparatelor drugtest din dotarea Poliției Române va spori.

Ridicarea granițelor aeriene și maritime din martie 2024 reprezintă "un drept câștigat după lungi negocieri", potrivit...

Uniunea consideră că nu este suficient ca România să intre în spaţiul Schengen doar pe cale maritimă şi aeriană.

Deputaţii AUR au acuzat o înţelegere între PSD şi UDMR în scopuri electorale.

Acordul Austriei privind admiterea României cu frontierele maritime şi aeriene "ar fi doar praf în ochi", consideră...

Tinerii şi respondenţii care locuiesc în oraşe sunt mai mulţumiţi decât media.

În fiecare an, la camerele de gardă ajung copii şi adulţi care suferă de la arsuri, până la mutilări.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, răspunsul la urgenţele medicale va fi asigurat prin intermediul...

În opinia lui Serghei Lavrov, strategia Occidentului de a provoca o înfrângere strategică Rusiei "a eşuat complet".

Printre cele mai comune riscuri cibernetice la care sunt expuse conturile de social media sunt atacurile de tip phishing,...

Accidentul a blocat circulația pe autostrada Marmara Nord, din provincia Sakarya, la aproape 150 de kilometri de Istanbul.

Complexul din satul prahovean Tohani a fost mistuit de flăcări în noaptea de Crăciun.

Cea mai încărcată zi la Serviciul de urgență 112 a fost data de 26 decembrie, când s-au înregistrat, în medie, 22 de apeluri...

Doar la cerere, persoanele care nu doresc un astfel de buletin vor putea obține unul de tip vechi.

Medicul, asistenta, pacientul și șoferul ambulanței au murit. În urma impactului, vehiculul a luat foc.

ANAF le recomandă contribuabililor să nu se lase păcăliți.

Temperaturile ridicate vor favoriza topirea zăpezii recent depuse.

Sublocotenent Ana Covașniuc, purtător de cuvânt al ISU Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov, a oferit explicații în rubrica "Apel...

Victimele sunt doi copii și un adult.

Liderul de la Ankara consideră că cei care au curajul de a denunţa opresiunea şi persecuţia din Fâșia Gaza se confruntă cu...

Proprietarii pensiunii spun că vor colabora cu anchetatorii pentru a stabili care a fost cauza dezastrului.

Proiectul de ordonanţă privind reducerea cheltuielilor publice, de la 1 ianuarie anul viitor, ar putea figura pe ordinea de zi.

Ca preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors a jucat un rol important în crearea pieţei unice, semnarea acordurilor...

Bucureștiul mulțumește Comisiei Europene și Președinției spaniole, precum și MAI Austria și MAI Bulgaria pentru discuțiile...

O comisie din cadrul DSU verifica activitatea Inspectoratului prahovean pentru Situații de Urgență.

Demersul apare în contextul luptei politice între fosta şi actuala putere de la Varşovia pentru controlul asupra media publice.

Miercuri, 27 decembrie, în Sala "Catinca Ralea" din cadrul sediului central al Radio România, a fost...

În coliziune au fost implicate 3 autoturisme, în care se aflau 10 persoane.

Sindicaliștii sunt nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%.

Într-un singur an, conceptul de inteligenţă artificială (AI) a trecut de la a reprezenta un sinonim pentru science...

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis un dosar penal pentru distrugere şi ucidere din culpă în...

Ultimii 9 ani (2015-2023) au fost cei mai călduroşi din istorie.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, sunt 362.037 bărbaţi şi 152.558 femei.

Vizate sunt mai multe râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Bihor, Arad și Hunedoara.

Până marți seară, au fost recuperate 6 trupuri carbonizate.

1.198 de persoane au fost arestate preventiv, 73 de persoane arestate la domiciliu şi 386 de persoane plasate sub control...

Mii de țigări se aflau în bagajele a 3 femei cu cetăţenie bulgară, care încercau să le introducă ilegal în România.

În urma ninsorilor abundente din ultima perioadă şi a viscolului, s-au format numeroase plăci de zăpadă şi troiene care pe...

6 victime au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transferate la spital.

Ministerul rus al Apărării a confirmat că marea navă de debarcare Novocherkassk a fost lovită de forțele ucrainene.

Flăcările au cuprins inițial o clădire construită din lemn cu 5 camere la parter și 6 la etaj, care erau ocupate.

Colonia penitenciară, cunoscută sub numele de Lupul Polar, este considerată una dintre cele mai dure închisori din Rusia....

Codurile galben şi portocaliu sunt valabile până miercuri la prânz.

Marinika Tepić protestează, alături de 6 deputați, fața de rezultatele recentelor legislative anticipate.

Agenția France-Presse a întocmit o listă cu unele dintre recordurile înregistrate de-a lungul anului.

În concertul de Ajun, Filarmonica din Kiev a decis să interpreteze unul dintre celebrele colinde anglo-saxone "Carol of the...

Potrivit Ministerului de Interne, 74 dintre șoferi s-au urcat la volan după ce au băut, iar alți 15 consumaseră droguri sau...