Sursa ta de încredere

Centralele pe cărbune, închise de țările G7 până în 2035

Rezerva a fost inclusă pentru a oferi un spaţiu de manevră Germaniei şi Japoniei.

Centralele pe cărbune, închise de țările G7 până în 2035
Foto: Jonathan Kemper/ unsplash.com

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 30 Aprilie 2024, 15:48  • Actualizat: 30 Aprilie 2024, 15:48

Centralele pe cărbune vor fi închise de țările Grupului celor Şapte (G7) în prima jumătate a deceniului 2030. Miniştrii Energiei şi Mediului din aceste state au ajuns la un acord în acest sens marți, 30 aprilie, la Torino, dar au precizat că au păstrat o rezervă.

Această rezervă se referă la faptul că centralele pe cărbune vor fi închise progresiv până în anul 2035 sau într-un calendar compatibil cu menţinerea unei limite de creştere a temperaturii cu 1,5 grade Celsius, „în linie cu traiectoriile de neutralitate climatică ale ţărilor”.

Rezerva menționată a fost inclusă în formularea finală a comunicatului, pentru a oferi un spaţiu de manevră Germaniei şi Japoniei. Termocentralele pe cărbune ale acestor țări sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din producţia totală de electricitate, potrivit unor diplomaţi consultaţi de agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.

Germania și-a stabilit un termen-limită

Germania are înscrisă în legislaţia sa un termen-limită referitor la închiderea termocentralelor pe cărbune până în anul 2038, cel mai târziu, în timp ce Japonia nu a stabilit un astfel de termen.

Totuși, acordul convenit marţi la Torino marchează un pas important în direcţia indicată anul trecut de summit-ul COP28 al Naţiunilor Unite de la Dubai, cu privire la eliminarea treptată a combustibililor fosili, în rândul cărora cărbunele este cel mai poluant.

Totodată, țările din G7 - Italia, SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada şi Japonia - au recunoscut marţi că diminuarea veniturilor din energie ale Rusiei este esenţială pentru sprijinirea Ucrainei. Acestea au promis că vor lucra la tranziţia dinspre importurile de gaze ruseşti.

Cu toate acestea, ţările G7 nu au căzut de acord asupra unei poziţii comune referitoare la posibilele sancţiuni pentru gazele naturale lichefiate ruseşti. Acestea sunt responsabile împreună pentru 38% din economia mondială şi 21% din emisiile de gaze cu efect de seră.

Citește și: Închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune, discutată la summit-ul G7

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Actualitate 16 Octombrie 2026, 13:56

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare

„Avem o relaţia strategică foarte bună cu SUA”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:29

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră

„Aliaţii noştri au, de asemenea, capacităţi limitate. România are nevoie de resurse suplimentare, la fel ca şi statele...

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:24

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Radio România Actualitați

A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36

Tenis de masă: Bronz european pentru România la dublu feminin

Marius Nistor: Numeroase școli vor rămâne fără directori numiți prin concurs

Liderii europeni, solidari cu Ucraina în cadrul summit-ului de la Bruxelles