Grevă generală în Italia: Sindicatele anunță până la două milioane de participanți la proteste
Mass media din Italia relatează că aanifestațiile au fost, în mare parte, pașnice.
Articol de Victor Marin, Publicat: 30 Octombrie 2026, 21:03 • Actualizat: 30 Octombrie 2026, 22:00
Greva generală convocată vineri, 30 octombrie, în Italia de confederația sindicală USB a adus în stradă lucrători, studenți și alți participanți care au protestat față de costul ridicat al vieții, reînarmare, problemele locative și politicile guvernamentale.
USB estimează participarea la circa 1,5 milioane de persoane, în timp ce colectivul studențesc OSA susține că două milioane de oameni au luat parte la marșuri.
Potrivit USB (Unione Sindacale di Base), citată de agenția ANSA, manifestațiile au avut loc în peste 60 de localități din Italia.
Sindicatul a precizat că este dificil de stabilit o cifră exactă, dar a remarcat participarea numeroasă a studenților și tinerilor.
OSA (Opoziția Studențească pentru o Alternativă) a criticat condițiile din instituțiile de învățământ, rasismul, excluziunea pe criterii de clasă și costul ridicat al vieții.
Organizația a acuzat, de asemenea, guvernul condus de premierul Giorgia Meloni că a încercat să împiedice greva prin ordine de muncă obligatorii, represiune și intimidare.
Separat, agenția dpa a consemnat estimări de peste 200.000 de participanți la marșurile organizate în paralel cu greva, pe baza cifrelor raportate la diferite demonstrații din Italia.
Potrivit Reuters, manifestațiile au fost, în mare parte, pașnice, deși au avut loc după confruntările de la începutul lunii, când protestatarii s-au luptat cu poliția, au jefuit magazine și au vandalizat proprietăți.
La Torino, poliția a folosit un tun cu apă pentru a-i îndepărta pe studenții și activiștii de stânga care s-au apropiat de cordoanele de securitate din jurul clădirii prefecturii.
La Roma, un marș de amploare a trecut prin apropierea Colosseumului. Protestatarii au declarat că intenționează să instaleze corturi și să rămână în zonă pe durata weekendului. Mai multe pubele de gunoi au fost așezate pe străzi și incendiate.
La Milano, manifestanții au mărșăluit pe șoseaua de centură a orașului, încheind protestul în fața universității politehnice.
La Genova, circa 15.000 de lucrători portuari, studenți și alți manifestanți au intrat în port, notează Agerpres.
Aceștia s-au alăturat protestelor împotriva utilizării porturilor pentru transporturi de armament și au atras atenția asupra deceselor marinarilor în conflicte, din zona Golfului până la Marea Neagră.
Citește și: Atenţionare de călătorie în Italia, pe fondul unei greve naţionale













