Ministrul Finanțelor, despre datoriile către magistrați: Sperăm să găsim o soluţie de eşalonare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv, pe 15 octombrie, procesul intentat Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 30 Octombrie 2026, 16:34 • Actualizat: 30 Octombrie 2026, 16:34
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, vineri, că spre ca un dialog la nivel de premier va identifica o soluție pentru eșalonarea sumelor datorate magistraților, astfel încât plata către aceștia să nu provoace perturbări, în condițiile în care suma depășește cinci miliarde de lei.
„Într-adevăr, e o obligaţie, e o chestiune foarte importantă, e o sumă foarte mare pentru care sper ca, prin dialog, în cel mai scurt timp, la cel mai înalt nivel, la nivelul primului-ministru, să reuşim, şi cu suportul nostru tehnic, să găsim prin dialog, repet, soluţia unei eşalonări, într-un mod în care sumele datorate să poată fi plătite în aşa fel încât să nu avem perturbări”, a declarat Alexandru Nazare, în briefingul care a urmat şedinţei în care Guvernul a aprobat prima rectificare a bugetului din 2026.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv, pe 15 octombrie, procesul intentat Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti. Miza procesului este de aproximativ 5 miliarde de lei.
Instanţa supremă a respins recursul formulat de Guvern şi Ministerul Finanţelor, menţinând decizia Curţii de Apel Bucureşti din 5 mai, prin care Executivul a fost obligat să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor salariale restante, inclusiv prin rectificare bugetară.













