Au fost gasite 21 articole pentru asf

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 968.297 de participanţi în luna octombrie 2025.

La jumătatea anului 2025, Dallbogg avea în România aproximativ 30.000 de clienți RCA și peste 1.000 de dosare de daună.

CCR susţine că a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de cele trei partide şi a constatat că...

Persoanele vizate sunt instruite să achiziţioneze criptomonede şi să le transfere într-un aşa-numit „cont de tranzacţionare”...

"Să nu ne trezim cu niște retrageri bruște, care să strice practic toată componenta de pensii gestionate privat", invocă...

Autoritatea de Supraveghere Financiară propune ca sumele din fondurile acumulate să poată fi solicitate doar în tranşe cu un...

Alexandru Petrescu precizează că nu are nicio legătură cu aceste acțiuni.

Valoarea contribuţiilor virate în luna mai a fost de 77,7 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 169 lei.

„Mai concret, în București-Ilfov practic este cu 60% mai mare numărul acestor evenimente realizate din vina asiguraților,...

Decizia a fost luată pentru a preîntâmpina „apariția unor dezechilibre în piață”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

„Tendința pe care o observăm este una de stabilitate, în sensul că nu sunt motive, factori semnificativi care să conducă la...

Tarifele RCA vor fi mai scumpe în București și Ilfov.

ASF va putea bloca site-urile care practică „tehnici de înşelare, manipulare şi publicitate agresivă”.

În piaţa asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticenţă în ceea ce priveşte apetitul la risc al...

Compania a acuzat că, prin deciziile ASF, a ajuns în faliment.

În aprilie 2024, contribuțiile încasate au fost în valoare de 1,45 miliarde de lei.

Polițele RCA ar urma să se scumpească cu 30 - 40%, ca urmare a modificării legii după propunerile făcute de ASF.

Sorin Mititelu a fost invitat, joi, în rubrica "Apel matinal" de la Radio România Actualități.

Prețul polițelor RCA a fost plafonat până la sfârşitul anului, prin decizii ale Guvernului, luate pe fondul falimentului...

Valabilitatea polițelor emise de compania falimentară Euroins expiră joi, 7 decembrie.

Asigurătorii şi intermediarii sunt pregătiţi să preia toate poliţele rămase, potrivit ASF.