Au fost gasite 258 articole pentru isu

Potrivit ISU, femeia se afla la cules de ciuperci.

Flăcările au cuprins inițial grajdul unității turistice, dar s-au extins și la alte clădiri din complex.

Potrivit ISU, bomba nu prezenta pericol pentru populație

Muniția a fost descoperită de un posesor de detector de metale care a sunat la 112.

În această perioadă, conform avertizării ANM, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele...

Victima a fost extrasă de pompieri dintre fiarele contorsionate.

Nu au fost raportate victime.

Intervenţia pompierilor este îngreunată de vântul puternic.

La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe o...

Pompierii s-au mobilizat pentru lichidarea flăcărilor, transmit reprezentanții ISU.

Departamentul pentru Situații de Urgență precizează că nu există persoane rănite.

Una dintre ferme a ars aproape în totalitate.

Scenariul a presupus simularea prăbușirii unei porțiuni din carieră, precum și a unui incendiu.

Potrivit pompierilor, nu au existat victime.

Un alt bărbat din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, și-a pierdut viața în apele Someșului Mare.

Anagajaţii CFR au început manevrele de repunere pe şine a vagoanelor şi locomotivei.

Autoturismul fusese lovit de un altul, fiind proiectat în terasa din localitatea Ștefan cel Mare.

Incendiul a fost stins înainte să producă victime sau pagube materiale.

Vremea rămâne instabilă, până vineri seară, în nord-est şi centru.

Trebuie evitate activităţile în aer liber, zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi...

Pentru moment, alunecarea nu afectează alte gospodării

Tinerii au fost aduși la mal cu o barcă pneumatică.

Misiunea a fost una dificilă din cauza zonei accidentate, a vântului şi a suprafeţei pe care s-au manifestat flăcările.

Este al treilea mesaj de acest fel emis în 24 de ore.

Una dintre persoane nu s-a putut salva.

O echipă pirotehnică a intervenit la fața locului.

Pompierii cred că incendiul a pornit de la un scurtcircuit.

Vântul a smuls mai multe acoperișuri în Focșani.

Una dintre victime este în stare gravă.

Administrația locală nu dispune de buget pentru implementarea unu sistem de alarmare eficient.

Pompierii atrag atenţia asupra riscurilor acestui fenomen pentru populație.

Pompierii precizează că operațiunea de salvare a fost deosebit de dificilă.

Focul nu s-a răspândit și la locuințele învecinate.

Două persoane au fost transportate la spital.

Una dintre victime a fost resuscitată la fața locului de un echipaj SMURD.

Numărul tuturor intervențiilor la care a intervenit ISU Mureș a crescut cu peste 20%.

Aflate în interior, 150 de persoane s-au autoevacuat la timp.

Cazurile medicale au reprezentat cele mai multe urgențe.

Pe durata intervenţiei, bărbatul nu a comunicat cu salvatorii, însă aceștia au auzit zgomote în fânână.

Patru persoane au fost transportate la spital.

Incendiile au avut loc în orașul Covasna și în satul Zălan.

Accidentul s-a petrecut într-o zonă împădurită, greu accesibilă.

Incediul a izbucnit într-un garaj din localitatea Oarda de Jos.

Incidentul a avut loc în localitatea Cojasca.

Pe mașinile avariate au căzut arbori, panouri de publicitate sau elemente desprinse din construcții.

Cea mai mare parte a locatarilor au ieșit singuri din bloc, alte 12 persoane fiind evacuate de pompieri.

Controale de acest fel vor avea loc şi în zilele următoare.

La intervenția riscantă au fost folosiți roboți.

Un autoturism și un autocamion au intrat în coliziune, părăsind carosabilul.

Mama încerca să aprindă focul sobei. Copiii au fost transportați la spital.