Au fost gasite 63 articole pentru liceu

Cinci copii au fost internați.

A fost întocmit dosar penal pentru ameninţare, port ilegal de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În vârstă de 19 ani, atacatorul s-a sinucis în momentul în care a fost încercuit de polițiști.

Evenimentul a avut loc în timpul unor lucrări. Tânărul a stat în comă, la SCJU Arad.

Tânărul de 24 de ani lucra pentru o firmă subcontractoare care repară acoperişuri.

Incidentul s-ar fi produs după ce una dintre fete a postat online comentarii care au deranjat-o pe cealaltă.

Evenimentul va avea loc în perioada 21-22 februarie și este organizat de trei echipe de robotică din Bistriţa, Baia Mare şi...

Investiţia depăşeşte 350.000 de lei şi vizează îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă.

Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Proiectul are o valoare de 25 de milioane de lei.

Polițiștii au deschis dosar penal.

Agresorul a intrat în unitatea de învățământ și l-a lovit pe minor cu un obiect contondent. Victima a ajuns la spital.

Unitatea de învăţământ a fost reabilitată recent.

Cele mai multe, trei, sunt în județul Sălaj.

În urma unei percheziții la domiciliul inculpatului, au fost depistate și ridicate mai multe mijloace de probă, printre care...

În zonă a fost închis gazul, iar patru persoane din două imobile au fost evacuate.

Elevii din învățământul preuniversitar vor intra în vacanță începând de vineri. Copiii vor...

Fata din comuna Bălești a fost reținută.

Proiectul vizează transformarea liceului într-o clădire NZEB (Near Zero Energy Building).

Peste 700 de elevi au început școala în noua clădire modernizată cu 5 milioane de euro.

CJ a alocat din bugetul propriu suma de de 87.500 lei.

„După elaborarea planurilor-cadru, stabilirea unui conţinut adecvat şi relevant este un factor decisiv pentru însemnătatea...

Peste 30.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la această sesiune.

Rezultatele vor fi afișate atât pe platforma oficială admitere.edu.ro, cât și la avizierele liceelor.

Fişele de înscriere la liceu se pot completa în perioada 14 - 21 iulie.

Descoperirea a fost făcută cu ocazia lucrărilor de reabilitare prin care trece liceul.

Femeia intenționează să-și continue studiile.

Proiectul în valoare de 30 de milioane de lei presupune reabilitarea unui teren degradat şi a curţii unui liceu.

Vor fi realizate, de asemenea, lucrări ample de eficientizare energetică.

Proiectul „Teatru pentru Bac” se va desfășura între 20 și 22 mai.

Trei persoane au fost grav rănite, inclusiv directorul şcolii, care a fost înjunghiat în abdomen.

Viceprimarul Timişoarei acuză conducerea liceului de evaziune fiscală și cere Prefecturii controale în internatele şcolilor.

Pe 15 și 16 aprilie, liceele din județ își prezintă oferta educațională. Elevii pot dona cărți care vor ajunge în școlile din...

Aproximativ 123.000 de adolescenţi sunt aşteptaţi să își testeze cunoștințele.

Valoarea totală a proiectului finanţat aproape integral prin PNRR este de 26,72 milioane de lei.

După 20 de ani, prin această reformă, o să avem din nou Istoria Românilor, Geografia Românilor, Gramatica Limbii române şi...

Aceasta este prima reabilitare generală a unității de învățământ ce a împlinit 100 de ani.

Victimele sunt conştiente şi cooperante.

În 31 ianuarie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.

"Planurile-cadru ar trebui să fie actualizate periodic, iar conform noii legi a educației, la fiecare 4 ani. În practică,...

În opinia sa, planurile-cadru vor aduce flexibilitate și autonomie atât pentru școală, cât și pentru profesori.

Măsura este prevăzuta în noile planuri-cadru pentru invățământ.

Poliţiştii au deschis în cauză dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Elevul a fost arestat la scurt timp după incident.

Contractul face parte dintr-un proiect mai amplu, finanțat prin PNRR.

Grupele participante trebuie să fie formate din 4 elevi și coordonate de un profesor.

Victima a suferit leziuni traumatice în zona feței, iar agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Înscrierile pentru anul școlar 2025-2026 în Statele Unite se încheie pe 26 septembrie. La revenirea în țară, se va echivala.

În mediul rural, 27,5% dintre copii abandonează școala.

Atacatorul, un adolescent, a fost reținut.

Valoarea voucherului este de 125 de lei pentru copiii de creșă și grădiniță, respectiv de 150 de lei pentru elevii din ciclul...