• Articolul a fost completat cu detalii suplimentare.

Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2025 a fost câștigat, joi, 9 octombrie, de scriitorul maghiar László Krasznahorkai, potrivit unui anunţ făcut de Academia Suedeză din Stockholm în cadrul unei conferinţe de presă transmisă în direct pe site-ul nobelprize.org.

Autorul László Krasznahorkai s-a născut în anul 1954 în micul oraș Gyula din sud-estul Ungariei, lângă granița cu România. O zonă rurală izolată similară este scena primului roman al lui Krasznahorkai, Sátántangó, publicat în 1985 (Satantango, 2012), care a făcut senzație în Ungaria și a reprezentat opera de debut a autorului.

Romanul descrie, în termeni puternic sugestivi, un grup de locuitori săraci dintr-o fermă colectivă abandonată din zona rurală a Ungariei, chiar înainte de căderea comunismului. Tăcerea și anticiparea domnesc, până când carismaticul Irimiás și prietenul său Petrina, pe care toți îi credeau morți, apar brusc pe scenă.

Pentru locuitorii care îi așteptau, ei par mesageri ai speranței sau ai judecății de apoi. Elementul satanic la care se referă titlul cărții este prezent în moralitatea lor de sclavi și în pretențiile șmecherului Irimiás, care, deși eficiente, sunt înșelătoare și îi lasă pe aproape toți încurcați.

Toți cei din roman așteaptă să se întâmple un miracol, o speranță care este de la bun început spulberată de motto-ul kafkian din introducerea cărții: „În acest caz, voi rata lucrul așteptându-l”. Romanul a fost ecranizat într-un film extrem de original în 1994, în colaborare cu regizorul Béla Tarr.

Laureatul Nobel, descris drept „maestrul apocalipsei” în literatura contemporană

Criticul american Susan Sontag l-a numit pe Krasznahorkai „maestrul apocalipsei” în literatura contemporană, o concluzie la care a ajuns după ce a citit a doua carte a autorului, „Az ellenállás melankóliája (1989; Melancolia rezistenței, 1998)”, potrivit nobelprize.org.

Aici, într-o fantezie horror febrilă care se desfășoară într-un mic oraș maghiar situat într-o vale din Carpați, drama a fost intensificată și mai mult. Încă de la prima pagină, noi – împreună cu neatrăgătoarea doamnă Pflaum – ne trezim într-o stare de urgență amețitoare. Semnele de rău augur abundă.

Un moment crucial în succesiunea dramatică a evenimentelor este sosirea în oraș a unui circ fantomatic, a cărui atracție principală este carcasa unei balene uriașe. Acest spectacol misterios și amenințător pune în mișcare forțe extreme, provocând răspândirea violenței și a vandalismului. Între timp, incapacitatea armatei de a preveni anarhia creează posibilitatea unei lovituri de stat dictatoriale. Folosind scene onirice și caracterizări grotesce, László Krasznahorkai descrie cu măiestrie lupta brutală dintre ordine și dezordine. Nimeni nu poate scăpa de efectele terorii.

În romanul „Háború és háború (1999; Război și război, 2006)”, Krasznahorkai își îndreaptă atenția dincolo de granițele patriei sale maghiare, permițându-i umilului arhivist Korin să decidă, ca ultim act al vieții sale, să călătorească de la periferia Budapestei la New York, pentru a putea, pentru o clipă, să ocupe locul său în centrul lumii.

Acasă, în arhive, el a găsit o epopee antică de o frumusețe excepțională despre războinicii care se întorc acasă, pe care speră să o facă cunoscută lumii. Proza lui Krasznahorkai s-a dezvoltat către o sintaxă fluidă, cu propoziții lungi și sinuoase, lipsite de puncte, care a devenit semnătura sa.

„Război și război” anticipează marele roman „Báró Wenckheim hazatér (2016; Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim, 2019), deși de această dată accentul este pus pe întoarcerea în patria natală, Krasznahorkai jucându-se cu generozitate cu tradiția literară.

Aici, idiotul lui Dostoievski se reîncarnează în baronul îndrăgostit fără speranță, cu dependența sa de jocurile de noroc. Acum ruinat, el se îndreaptă spre casa sa din Ungaria, după ce a petrecut mulți ani în exil în Argentina. Speră să se reunească cu iubita sa din copilărie, pe care nu o poate uita. Din nefericire, în cursul călătoriei sale, își pune viața în mâinile perfidului Dante, un ticălos prezentat ca o versiune murdară a lui Sancho Panza. Punctul culminant al romanului, care este în multe privințe punctul său comic, este primirea veselă organizată pentru baron de către comunitatea locală, pe care protagonistul melancolic încearcă să o evite cu orice preț.

La aceste epopei „apocaliptice” se poate adăuga o a cincea operă: „Herscht 07769: Florian Herscht Bach- regénye (2021; Herscht 07769: Un roman, 2024)”. Aici nu ne aflăm într-un coșmar febril în Carpați, ci mai degrabă într-o descriere credibilă a unui orășel contemporan din Thüringen, Germania, care este totuși afectat de anarhie socială, crime și incendii criminale. În același timp, teroarea romanului se desfășoară pe fundalul moștenirii puternice a lui Johann Sebastian Bach. Este o carte, scrisă dintr-o singură suflare, despre violență și frumusețe „imposibil” îmbinate.

„Herscht 07769” a fost descris ca un mare roman german contemporan, datorită acurateței cu care descrie tulburările sociale din țară. În egală măsură, protagonistul principal Herscht este arhetipul unui copil credul și cu inima mare, un sfânt nebun în spiritul lui Dostoievski, care reacționează puternic odată ce își dă seama că, la fel ca Voluska în Melancolia rezistenței, și-a pus încrederea tocmai în forțele care se află în spatele ravagiilor din oraș. Cu Krasznahorkai, întotdeauna există loc pentru imprevizibil, așa cum se demonstrează pe deplin în deznodământul romanului.

László Krasznahorkai, inspirat de călătorii în China și Japonia

László Krasznahorkai este un mare scriitor epic în tradiția central-europeană care se întinde de la Kafka la Thomas Bernhard și se caracterizează prin absurdism și exces grotesc. Însă, s-a îndreptat și către Est, adoptând un ton mai contemplativ, fin calibrat. Rezultatul este o serie de opere inspirate de impresiile profunde lăsate de călătoriile sale în China și Japonia.

Despre căutarea unei grădini secrete, romanul său din 2003, „Északról hegy, Délről tó, Nyugatról utak, Keletről folyó (Un munte la nord, un lac la sud, căi spre vest, un râu la est, 2022)”, este o poveste misterioasă, cu secțiuni lirice puternice, care se desfășoară la sud-est de Kyoto.

Opera are caracterul unui preludiu la bogata Seiobo járt odalent (2008; Seiobo There Below, 2013), o colecție de șaptesprezece povestiri aranjate într-o secvență Fibonacci despre rolul frumuseții și al creației artistice într-o lume a orbirii și a impermanenței. Alături de cincimea sa de epopei, aceasta reprezintă opera majoră a lui Krasznahorkai.

De neuitat este scena de deschidere, în care o stârcă albă ca zăpada stă nemișcată în mijlocul râului Kamo din Kyoto, așteptându-și victima în vârtejurile de dedesubt. Invizibilă pentru mulțimea de oameni care trec pe lângă ea, pasărea devine o imagine evazivă a situației particulare a artistului.

Firul conductor al cărții este mitul japonez despre Seiobo, care, potrivit legendei, protejează grădina care, la fiecare trei mii de ani, produce fructe care conferă nemurirea. În carte, mitul se referă la crearea unei opere de artă și, într-o serie de episoade, urmărim geneza unei astfel de opere în cele mai diverse epoci și medii.

Adesea, actul creației are loc după o lungă perioadă de pregătire marcată de tradiție și măiestrie practică. Operele pot apărea și ca rezultat al unor circumstanțe întârziate sau confuze, ca în povestea transportului periculos al unui tablou neterminat al renumitului artist renascentist Pietro Vannucci de la Florența la Perugia, orașul natal al acestuia. În timp ce toată lumea crede că Perugino, așa cum este cunoscut în mod obișnuit, a renunțat la pictură, în Perugia are loc un miracol.

Artistul însuși este, ca de multe ori în „Seiobo There Below”, absent din aceste povești. În schimb, ni se prezintă personaje care stau ușor într-o parte a operei care urmează să ia naștere. Acestea pot include îngrijitori, spectatori sau meșteșugari devotați, care rareori sau chiar niciodată nu înțeleg semnificația operei la care participă. Cartea este o descriere magistrală, în cursul căreia cititorul este condus printr-o serie de „uși laterale” către actul inexplicabil al creației.

Citește și: Nobel 2025: Premiul pentru Chimie răsplătește cercetări asupra structurilor metal-organice