Timp de aproape 60 de ani, Mario Vargas Llosa a creat o operă vastă, compusă din romane, nuvele, eseuri, piese de teatru și articole de presă.

Scriitorul peruan a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010.

Autorul a murit, duminică, la vârsta de 89 de ani.

Agenția France Presse amintește principalele opere ale lui Mario Vargas Llosa.

Orașul și câinii (1963)

Scris între Madrid și Paris, romanul descrie climatul de violență dintr-o academie militară din Lima, unde autorul a studiat în adolescență și care l-a marcat profund. Romanul urmărește un grup de elevi indisciplinați și critică o anumită idee despre masculinitate, ipocrizia și ura latentă într-o societate peruană extrem de stratificată.

Stilul său surprinde prin diversitatea punctelor de vedere, tonul proaspăt, umorul negru și limbajul crud – trăsături care contravin convențiilor narațiunii sud-americane din acea vreme.

Premiată de mai multe ori, cartea a contribuit decisiv la apariția curentului literar cunoscut ca „boom-ul latino-american”.

Casa Verde (1966)

Având ca decor orașul Piura, pe coasta de nord a Peruului, și jungla amazoniană, romanul împletește trei povești într-un bordel numit „Casa Verde”, condus de Don Anselmo, un om de afaceri cu trecut misterios. Printr-o tehnică narativă complexă, Llosa construiește un puzzle cu dialoguri simultane și planuri spațio-temporale multiple.

Scriitorul argentinian Julio Cortázar, într-o scrisoare adresată autorului înainte de publicarea romanului, spunea: „Este suficient să povestești în felul tău ca totul să funcționeze într-o singură instanță narativă, fără acea separare școlărească între 'descriere' și 'acțiune' proprie romancierului obișnuit.”

Conversație la Catedrală (1969)

Un rechizitoriu împotriva corupției, prejudecăților sociale și autoritarismului, romanul începe cu una dintre cele mai celebre fraze din literatura hispanofonă: „În ce moment s-a dus dracului Peru?”

Personajul principal, Santiago Zavala, este un tânăr jurnalist din Lima, fiul unui om de afaceri care a colaborat cu dictatura generalului Manuel Odría (1948–1956).

Cartea impresionează prin galeria amplă de personaje și o poveste despre homosexualitate reprimată, structurată prin dialoguri încrucișate și salturi între timpuri și spații.

Mătușa Julia și condeierul (1977)

Probabil cea mai autobiografică operă a sa, romanul transpune literar relația autorului cu mătușa sa Julia Urquidi, divorțată și cu 10 ani (14 în carte) mai în vârstă decât el.

O relație care a stârnit scandal în Lima anilor 1950 și pe care tatăl autorului a încercat să o oprească cu orice preț.

Războiul de la sfârșitul lumii (1981)

Situat în nord-estul sărac al Braziliei, la sfârșitul secolului XIX, romanul abordează războiul de la Canudos, un conflict între elita economico-militară a tinerei republici braziliene și o rebeliune de țărani conduși de predicatorul mesianic Antonio Conselheiro.

O incursiune a autorului în afara decorurilor sale obișnuite, inspirată de lectura cărții „Hautes Terres: războiul de la Canudos” (1902), scrisă de brazilianul Euclides da Cunha.

„Pentru mine, era prima descriere strict americană a unui eveniment american”, spunea Vargas Llosa.

Sărbătoarea țapului (2000)

Asemenea lui Gabriel García Márquez, Augusto Roa Bastos sau Miguel Ángel Asturias, Vargas Llosa nu a ocolit subiectul dictatorilor. În acest caz, este vorba despre dominicanul Rafael Trujillo.

Un roman „baroc”, cum îl descrie autorul, compus din trei povești interconectate în jurul asasinării dictatorului în 1961.

Mario Vargas Llosa îmbină istoria și ficțiunea pentru a analiza „această formă de complicitate” din societate „care face ca dictaturile să se perpetueze”.

Citește și: Concertul "Poveste din Bucureștiul de odinioară" va deschide Gala Radio România Cultural