
În apartamentul în care a izbucnit încendiul nu au fost găsite victime.

Furtuna a mai doborât 41 de stâlpi și a inundat peste 300 de case.

Câinele avea mai multe răni nu își mai putea mișca picioarele din spate.

Victimele au 15 și 16 ani.

Acelaşi imobil a fost vândut mai multor persoane, fără ca vreuna dintre victime să intre în posesia acestuia.

Prognoza anunță intensificări ale vântului, vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, grindină, averse torențiale...

În ultima perioadă, în Alba au fost înregistrate mai multe cazuri de vârstnici păcăliţi prin această metodă.

Investiția atinge suma de 12 milioane de lei.

„Instalaţia de ventilare din staţie a fost pornită pentru evacuarea cât mai rapidă a mirosului de fum”, a transmis Metrorex.

Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Potrivit edilului, în decursul a 10 ore, pe suprafața municipiului București s-a descărcat o cantitate medie de precipitații...

Indivizii vindeau stupefiante în județul Cluj, inclusiv pe datorie sau contra unor bunuri.

Trenul IC 532 Cluj-Napoca – București Nord, operat de CFR Călători, a staționat în CF Unirea de la ora 09.46.

Autorităţile tulcene avertizează populaţia pentru a preveni apariţia unor incidente.

Au fost realizate investiţii în 10 laboratoare de informatică, 119 săli de clasă echipate digital și 106 săli de clasă dotate...

Zimbrul este o specie care are un rol vital în menţinerea echilibrului ecosistemic în Podişul Hârtibaciului.

Codul portocaliu de precipitaţii şi intensificări ale vântului a fost prelungit până miercuri după-amiază, în județul Giurgiu.

Proiectul presupune construirea unui depou pentru gararea mijloacelor de deplasare, precum şi a unei parcări de tip Park&Ride.

În staţia de metrou de la Piaţa Victoriei apa acumulată a ajuns la nivelul peronului şi a blocat ambele sensuri de mers ale...

Victimele au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.

Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului între localitatea Veştem şi municipiul Sibiu.

Persoanele vor fi cazate în Centrul de criză pentru persoane cu dizabilități din Râmnicu Vâlcea, aflat în subordinea DGASPC...

După o perioadă caniculară, furtunile se dezlănțuie în mai multe zone ale țării.

O persoană a murit într-o mașină lovită de un copac doborât de furtună, în localitatea ilfoveană Găneasa.

Echipele de intervenție ale Primăriei acționează pentru înlăturarea efectelor vijeliei.

DRDP Craiova efectuează lucrări pe o distanță de aproape 4 kilometri.

În total, rețeaua reunește aproape 300 de puncte distribuite în toate sectoarele Capitalei.

Femeia este cercetată pentru delapidare și inducerea în eroare a autorităților.

Victimele au fost transportate la Spitalul Orăşenesc Târgu Cărbuneşti pentru îngrijiri medicale.

Tunurile acustice au fost descoperite pe raza oraşului Tăuţii-Măgherăuş și pe raza primăriei Recea.

Victimele aveau temperatura internă a corpului de 42 de grade.

DSU a pus la dispoziția rudelor victimelor și o linie telefonică specială.

Operatorul efectuează lucrări la infrastructura feroviară.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric.

Încărcătura a fost detonată controlat, la fața locului.

Pacientul a suferit un traumatism cranio-facial şi traumatism abdominal în urma căderii.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.

Șoferul avea o alcoolemie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Nu au fost înregistrate victime.

O ursoaică s-a retras spre pădure.

Unitatea de sănătate are o rată a infecţiilor nosocomiale sub media pe ţară, în limitele de performanţă.

Temperaturile ajung la 39 de grade, aproape de recordul absolut al lunii iunie.

Victima a fost scoasă din apă în stare de inconștiență, iar echipajele medicale au încercat să o resusciteze, însă fără...

Victimele au rămas încarcerate în vehicul.

Ceremonia de dezvelire a monumentului va avea loc marţi, începând cu ora 11:00.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani execută o pedeapsă pentru violență în familie în regim semideschis.

Pompierii au intervenit pentru extragerea și acordarea primului ajutor, însă minorul nu a mai putut fi salvat.

Vizate de avertizare sunt municipiul Târgovişte şi comuna Răzvad.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă şi ucidere din culpă.

Bărbatul este acuzat că a cerut 15.000 de euro.

Minora a fost transportată la spital cu traumatism cranio-facial şi traumatisme ale membrelor.