Sursa ta de încredere

BRAȘOV: Bărbat de 85 de ani, găsit decedat într-un pârâu de lângă localitatea Poiana Mărului

Bărbatul fusese dat dispărut miercuri, de familia sa.

BRAȘOV: Bărbat de 85 de ani, găsit decedat într-un pârâu de lângă localitatea Poiana Mărului
Foto: Pexels / RDNE Stock project

Articol de Diana Oprea, Publicat: 12 Noiembrie 2026, 13:18  • Actualizat: 12 Noiembrie 2026, 13:18

Polițiștii au găsit, joi, trupul unui vârstnic de 85 de ani în apa unui pârâu din apropierea localităţii brașovene Poiana Mărului. Bărbatul fusese dat dispărut de familia sa cu o zi în urmă, transmite, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.

Victima nu prezintă urme de violență

„Din primele verificări efectuate de poliţişti, acesta nu prezenta urme de violenţă şi nu au rezultat indicii că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracţiuni”, a transmis sursa citată.

Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat şi transportat de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Braşov în vederea efectuării necropsiei, menționează Agerpres.

„În cauză, poliţiştii continuă cercetările, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti”, a mai informat IPJ Braşov.

Citește și: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu, județul Galați

ARAD: Aproape 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în remorca unui TIR
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 11:19

ARAD: Aproape 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în remorca unui TIR

Autotrenul era condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Suceava.

ARAD: Aproape 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în remorca unui TIR
Centru de zi pentru copii și vârstnici, construit la Piatra-Neamț cu 3,4 milioane de lei
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 10:34

Centru de zi pentru copii și vârstnici, construit la Piatra-Neamț cu 3,4 milioane de lei

În cadrul centrului vor fi organizate ateliere culturale, civice, recreative, sportive şi activităţi de sprijin psihosocial.

Centru de zi pentru copii și vârstnici, construit la Piatra-Neamț cu 3,4 milioane de lei
Persoană carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din Timișoara
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 10:04

Persoană carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din Timișoara

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și două echipaje SMURD.

Persoană carbonizată în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire dezafectată din Timișoara
GALAȚI: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 09:54

GALAȚI: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu

Circulaţia feroviară a fost oprită în zona producerii accidentului.

GALAȚI: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de tren, între Hanu Conachi şi Tudor Vladimirescu
TIMIȘ: 8 răniți după răsturnarea unui autobuz, la Hodoni
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 07:26

TIMIȘ: 8 răniți după răsturnarea unui autobuz, la Hodoni

Conştiente şi cooperante, victimele au fost transportate la spital.

TIMIȘ: 8 răniți după răsturnarea unui autobuz, la Hodoni
A doua ediţie de ElectroFEST, la Politehnica Bucureşti
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 07:10

A doua ediţie de ElectroFEST, la Politehnica Bucureşti

Evenimentul oferă ocazia de a descoperi aplicaţii concrete ale ingineriei electrice şi de a înţelege cum ideile dezvoltate în...

A doua ediţie de ElectroFEST, la Politehnica Bucureşti
DÂMBOVIȚA: O avarie la stația GPL din Cornești forțează evacuarea localnicilor din împrejurimi
Știri locale 12 Noiembrie 2026, 00:04

DÂMBOVIȚA: O avarie la stația GPL din Cornești forțează evacuarea localnicilor din împrejurimi

Pompierii au stabilit un perimetru de siguranță și au dispus evacuarea pe o rază de 800 de metri în jurul stației.

DÂMBOVIȚA: O avarie la stația GPL din Cornești forțează evacuarea localnicilor din împrejurimi
3 angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților
Știri locale 11 Noiembrie 2026, 19:00

3 angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Femeile ar fi anulat ilegal chitanțele emise și ar fi omis înregistrarea operațiunilor financiare în evidențele instituției.

3 angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidarea a peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Radio România Actualitați

Prejudiciu de peste 100 de milioane de lei într-un caz complex de fraudă fiscală

Aglomeraţie la Vama Siret

Aglomeraţie la Vama Siret

Aglomeraţie la Vama Siret
Preţurile locuinţelor în Europa au crescut în medie cu 55%, din 2010 până acum

Proiect privind reducerea numărului Parchetelor de pe lângă Judecătorii