MApN: Postări alarmiste care atribuie şefului Statului Major al Apărării declaraţii scoase din context
Tehnica poate induce publicului percepţia existenţei unei situaţii de urgenţă sau a unor decizii militare recente.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 25 Octombrie 2026, 14:35 • Actualizat: 25 Octombrie 2026, 20:19
Ministerul Apărării avertizează, duminică, asupra unor postări care atribuie şefului Statului Major al Apărării declaraţii scoase din context.
Declaraţiile au fost făcute anterior și sunt prezentate acum cu titluri alarmiste.
”Şeful Statului Major al Apărării nu a emis nicio «alertă naţională»”, precizează MApN.
”În zilele de 24 şi 25 octombrie, pe mai multe pagini de Facebook au fost distribuite postări cu titluri alarmiste, precum «ALERTĂ NAŢIONALĂ! Şeful Armatei Române...» sau «Anunţ ŞOC de la vârful Armatei!», însoţite de fotografii ale şefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad. Aceste postări creează în mod fals impresia existenţei unor avertizări de ultimă oră privind securitatea României. În realitate, materialele utilizează declaraţii şi informaţii din interviuri sau apariţii publice anterioare ale şefului Statului Major al Apărării, pe care le prezintă într-un context nou, fără precizarea momentului în care au fost făcute”, au transmis, duminică, reprezentanții Ministerlui Apărării.
Potrivit acestora, titlurile alarmiste, asocierea cu imagini ale conducerii militare şi distribuirea aproape identică a mesajelor pe mai multe pagini de Facebook pot induce publicului percepţia existenţei unei situaţii de urgenţă sau a unor decizii militare recente.
”Precizăm că şeful Statului Major al Apărării nu a emis nicio «alertă naţională», iar postările semnalate nu reflectă existenţa unor avertizări oficiale de actualitate. Ministerul Apărării Naţionale recomandă cetăţenilor să verifice data şi contextul declaraţiilor atribuite reprezentanţilor instituţiei şi să consulte sursele oficiale înainte de a distribui informaţii cu potenţial alarmist”, se mai arată în mesajul MApN.
Conducerea Ministerului avertizează că scoaterea din context a unor afirmaţii reale poate transforma o informaţie corectă într-un mesaj înşelător.













