Spania: Accident între două trenuri de mare viteză. Cel puțin 10 persoane au decedat
Accidentul a avut loc la scurt timp după ora locală 9:00 (08:00 GMT), între localităţile Los Yebenes şi Urda, în provincia Toledo.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 28 Octombrie 2026, 11:05 • Actualizat: 28 Octombrie 2026, 11:38
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, a anunțat miercuri operatorul feroviar Adif, fără a oferi detalii suplimentare.
Potrivit cotidianului El Pais, cel puțin 10 persoane au decedat în urma accidentului. Primele informații arată că accidentul s-a produs în urma unei erori umane.
Circulația a fost suspendată pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia dn sudul țării.
„Circulaţia pe linia feroviară de mare viteză Madrid-Andaluzia a fost suspendată în urma unei coliziuni din spate între două trenuri”, a transmis Adif într-un mesaj publicat pe platforma X.
Cotidianul spaniol El Pais a citat martori care au vorbit despre existenţa mai multor răniţi şi despre sosirea echipajelor medicale de urgenţă la faţa locului. Conform aceleiaşi surse, două dintre vagoanele implicate în accident au ieşit de pe şine şi s-au prăbuşit de pe un terasament, scrie Reuters.
Conform publicaţiei El Pais, accidentul a avut loc la scurt timp după ora locală 9:00 (08:00 GMT), între localităţile Los Yebenes şi Urda, în provincia Toledo.
În accident au fost implicate un tren de mare viteză AVE, care plecase din Madrid cu destinaţia Sevilla, şi un tren Iryo, care circula în direcţia opusă.
Citește și: SPANIA: Peste 80 de persoane rănite, după ce un autocar a căzut 20 de metri pe un versant













