„Nu am avut niciun fel de jucărie niciodată. Absolut niciodată”, a mărturisit scriitorul și jurnalistul Alexandru Mironov în podcastul „România de aproape”, la Radio România Antena Satelor.

Profesorul a povestit despre refugiul familiei din Basarabia, sărăcia satelor de după război și libertatea cu care, împreună cu fratele său, a descoperit lumea.

Pentru cei doi copii, gospodăria, câmpurile și cărțile ofereau mereu prilejuri de joacă. La bâlciul din Bârlad, Alexandru Mironov a văzut jucării pe care și le-ar fi dorit. Acasă, încerca să improvizeze din obiectele găsite prin gospodărie.

Descoperirea cărților lui Jules Verne a deschis alte posibilități.

Cei doi frați urcau în podul casei și își imaginau că se află la bordul submarinului Nautilus. Podul devenea, prin joc, un loc al călătoriilor și al descoperirilor.

Alexandru Mironov consideră că această libertate de a inventa și de a căuta singuri răspunsuri a contat în formarea lor.

În dialogul cu jurnalista Ramona Alexandrescu, scriitorul a vorbit despre tendința adulților de astăzi de a organiza aproape fiecare activitate a copiilor și de a le oferi explicații înainte ca aceștia să apuce să le caute.

Lectura a intrat devreme în viața sa. După ce memorase o poveste despre Păcală pentru o serbare, a descoperit că putea înțelege și paginile pe care nu le învățase pe de rost. La șase ani, când a început școala, știa deja să scrie și să citească.

Povestea copilăriei sale a început însă cu Războiul. Născut la Vertujeni, în Basarabia, Alexandru Mironov avea doi ani când mama sa a plecat spre România cu cei doi copii.

Cei trei au călătorit într-un vagon de marfă, împărțit cu o altă familie. Pentru drum, mama pregătise o ladă mare de lemn, care putea fi folosită și pentru odihnă. Trenul urma trasee ocolitoare, pentru a evita bombardamentele.

În zona Geoagiu, oameni pe care nu îi cunoșteau le-au oferit adăpost. Din casa în care a locuit atunci, Alexandru Mironov păstrează imaginea unei candele care ardea permanent.

Tatăl rămăsese în Basarabia pentru a salva recolta și bunurile unei ferme a Facultății de Agronomie din Iași, unde lucra ca administrator-contabil. După ce a reușit să le transporte peste Prut, el și-a căutat familia până a găsit-o.

După război, familia a locuit la Zorleni, lângă Bârlad, apoi la Ezăreni, în apropierea Iașiului.

Copiii au crescut în preajma fermelor experimentale, unde profesori și studenți urmăreau culturile și încercau să îmbunătățească producția agricolă.

Amintirile acelor ani includ și foamea, bolile și lipsurile.

Alexandru Mironov a povestit că tatăl său organizase o cantină pentru oamenii care nu aveau ce mânca, folosind inclusiv alimente provenite din ajutoare americane.

Un capitol aparte al istoriei familiei îl reprezintă bunicul patern, Iustin Mironov. Din poveștile rudelor, Alexandru a aflat că acesta avusese douăsprezece mori plutitoare pe Nistru, puse în mișcare de curentul apei.

După zeci de ani, un plic sosit din Siberia i-a adus o copie a planului unei asemenea mori. Expeditorul a rămas necunoscut. Mironov a păstrat documentul și, în perioada în care era ministru, a cerut realizarea unei machete. Potrivit mărturiei sale, aceasta se află la Comisia Națională a României pentru UNESCO.

Născut la 27 ianuarie 1942, Alexandru Mironov a studiat Matematica și a lucrat ca profesor înainte de a se consacra jurnalismului și popularizării științei. Din 1979 a făcut parte din redacția revistei „Știință și Tehnică”, iar între 1993 și 1996 a fost ministrul Tineretului și Sportului.

Activitatea sa în presă, radio și televiziune a adus știința și literatura de anticipație mai aproape de public.

Prima parte a podcastului „România de aproape” este disponibilă pe site-ul Radio România Antena Satelor.

Discuția va continu joi, 5 noiembrie, de la ora 14:00, cu amintiri despre școală, matematică, parcursul profesional și prietenia cu comonautul Dumitru Prunariu.