
Mai mult de 60.000 dintre tichete vor fi pentru bazele de tratament administrate de CNPP.

Peste 116.000 de ascultători aleg zilnic "Matinalul" RRA, cu Daniela Petrican și Cătălin Cîrnu.

Muzeul susține că lucrările din colecția familiei Năstase au fost selectate de curatorul expoziției în baza coroborării unor...

Cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo este la Vârful Călimani (1,15 m).

Sindicatele cer o majorare a lefurilor de 20%, în timp ce executivul ar înclina spre 15 procente.

Conducerea TVR nu a aprobat prezența la concursul muzical.

La 25 ianuarie 1935, premierul Pencio Zlatev îi trimitea Ţarului Boris al III-lea spre aprobare ordonanţa pentru fondarea...

Cadrele sanitare cer majorarea salariilor cu cel puţin 20%.

Zeci de mii de femei au demonstrat miercuri seară, la Tel Aviv, în sprijinul eliberării prizonierilor israelieni.

Banda a jefuit în special bijuterii şi ceasuri de lux, dintre care majoritatea au avut loc în staţiunea Marbella, precum şi...

Cele mai multe apeluri au fost primite de Salvamont Braşov (14) și Salvamont Sinaia (10).

Codul portocaliu este valabil până la ora 10:00.

La bordul aparatului se aflau 74 de persoane.

Pe numele bărbatului de 25 de ani era emisă o alertă de dispariţie din anul 2015.

În jur de 90.000 de militari vor lua parte la manevrele Steadfast Defender 2024.

Mişcarea sindicală a paralizat reţeaua feroviară a ţării.

Nicu Popescu a demisionat, miercuri, din postul de ministru al Afacerilor Externe.

"Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti (...) a reprezentat deschiderea unui drum...

Aparatul de tip Il-76 a căzut în regiunea Belgorod.

În vârstă de 64 de ani, Ilie Roșu a organizat de-a lungul vieții mai multe competiții sportive pe care le-a dedicat unor...

Statele baltice vor amplasa instalații defensive antitanc și antiblindate.

Potrivit șefului executivului, măsurile adoptate pentru protejarea nivelului de trai al populaţiei vor continua, amintind de...

Sub mandatul de șef al diplomației deținut de Nicu Popescu, Republica Moldova a obținut statul de candidat pentru aderarea la...

Nikki Haley a suferit a doua înfrângere electorală în cursa pentru nominalizarea la prezidențiale.

Unirea Moldovei cu Ţara Românească a fost prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Ungaria rămâne singurul membru din Alianță care nu a aprobat încă aderarea statului nordic.

Avocatul Poporului susține că legea deturnează natura juridică a bursei de merit, creând premisele ca elevi cu performanțe...

Angajații din Poliție reclamă salariile mici, condițiile de muncă și lipsa de personal.

Potrivit șefului statului, România îşi va putea spori curând contribuţia la întărirea Schengen ca stat membru.

La volanul autoturismului se afla o tânără.

Aparatul este brevetat și înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Locuitorii au fost nevoiţi să se adăpostească după ce forţele armate au raportat tiruri de rachete.

Săptămâna trecută, statul evreu a lansat o ofensivă pentru a captura oraşul Khan Yunis, despre care armata israeliană afirmă...

Evenimente sunt programate în mai multe orașe.

Fenomenul poate duce la apariția ghețușului pe carosabil.

SUA plătesc un preţ foarte mare pentru răspândirea armelor de foc pe teritoriul său şi pentru uşurinţa cu care americanii au...

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Cei interesați au la dispoziție 90 de zile pentru a selecta un instalator validat.

Sebastian Burduja a sesizat procurorii.

Producția auto a atins un nou record în România. Anul trecut a fost al doilea în care producția de...

Continentul nord-american a fost lovit, în ultima săptămână, de puternice furtuni hibernale.

Fenomenul scade vizibilitatea sub 50 metri pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul kilometric 10-64.

Guvernul a adoptat, joia trecută, ordonanțe care răspund solicitărilor formulate de protestatari.

Guvernatorul Floridei îl susține pe Donald Trump.

Manifestații au avut loc la Timișoara, Iași și lângă Târgu Mureș.

Săptămâna Verde din capitala Germaniei este un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice.

Nu este necesară vreo pregătire specială pentru a reacţiona corect, ci trebuie cunoscute câteva reguli simple.

Precipitaţiile vor fi deficitare, mai ales în regiunile sudice şi sud-estice.

O comemorare a victimelor a fost organizată în Piaţa Jan Palach.

Hidrologii prognozează creşteri de debite şi niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, cu posibile...

Lovitura aeriană a ucis cel puțin 25 de persoane.