Echinocţiul marchează luni, la ora 21:19 (ora României), debutul toamnei astronomice.

Echinocţiul desemnează cele două momente ale anului când ziua este egală cu noaptea. De acum încolo, nopţile devin mai lungi, până la solstiţiul de iarnă de la 21 decembrie.

Potrivit Observatorului Astronomic din București, punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.

Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.

De-a lungul istoriei, echinocțiul de toamnă a fost considerat un moment de reflecție și mulțumire pentru roadele naturii.

În tradițiile celtice, era sărbătorit prin Mabon, festival al recoltelor și al echilibrului.

În Japonia, are loc sărbătoarea Ohigan, în care familiile vizitează mormintele strămoșilor.

În China și Vietnam, coincide cu Festivalul Lunii, unde oamenii privesc Luna plină și mănâncă prăjituri speciale („mooncakes”).

În spațiul românesc, echinocțiul de toamnă este asociat cu sfârșitul muncilor câmpului și începutul pregătirilor pentru iarnă. Printre credințele populare se numără strângerea recoltelor înainte de echinocțiu – pentru a nu atrage pagube în gospodărie; aprinderea unei lumânări sau a unei candele – pentru protecția casei și a familiei și rostirea rugăciunilor de mulțumire pentru roade.