12881 articole

Biserica Catolică atribuie acest entuziasm unei nevoi spirituale tot mai puternice în rândul francezilor și al altor europeni.

Vizitatorii vor putea admira pisici din rase precum Maine Coon, Ragdoll, Bengal, Persană, British Shorthair și Norvegiană de...

Temperaturile se vor menține peste mediile climatologice.

IGSU a transmis un mesaj RO-Alert pentru populația din estul județului Galați și nordul județului Tulcea.

Cei doi lideri și soțiile lor au participat la un dineu de stat, unde invitații au purtat ținute de gală, iar meniul a inclus...

Cererea a fost depusă de Asociația Italienilor din România.

Specialiștii muzeului le vor prezenta vizitatorilor activitatea desfășurată în laboratoare și în colecțiile științifice,...

Accidentul s-a produs în zona localității Ceplenița.

Un tânăr ucrainean a fost arestat în anchetă.

La conferința partidului au participat peste 600 de delegați.

În vârstă de 88 de ani, artista a jucat în filmul românesc „Steaua fără nume”.

Peste 5,3 milioane de militari ai Armatei Roșii sovietice au fost luați prizonieri de Germania în timpul războiului. Se...

Aceste animale îi intrigă de multă vreme pe oamenii de știință prin comportamentul lor neobișnuit.

Reprezentanții agenției se află la București pentru evaluarea periodică a economiei și a finanțelor publice.

Securitatea, comerțul și inteligența artificială se ală pe agenda discuțiilor dintre cei doi lideri ai lumii.

„PSD-ul nu va face parte dintr-un guvern care ar continua linia de guvernare și politicile de guvernare ale lui Ilie...

Măsura permite acordarea de despăgubiri celor afectați.

Șeful Internelor consideră că România are nevoie urgentă de un guvern prooccidental cu puteri depline.

Debite reduse sunt raportate și pe sectoare ale fluviului din Serbia și Bulgaria.

Hackerii afirmă că dețin date private despre întregul personal al FBI, aproximativ 38.000 de persoane.

Maricarmen nu a putut plăti chiria stabilită de firma de investiții care deține imobilul din Madrid în care locuia femeia.

Potrivit șefului MApN, România este hotărâtă să intervină împotriva dronelor, dar că decizia de a trage trebuie să țină seama...

AUR promovează, de mai multe săptămâni, inițiativa de suspendare a președintelui pe cale parlamentară.

Lansat în octombrie anul trecut, albumul original a stabilit mai multe recorduri.

Administrația Trump a acuzat instituțiile de presă că au publicat informații false și că au amenințat securitatea națională.

Vizita liderului de la Beijing are loc într-un moment în care atitudinea americanilor față de China pare să devină mai...

Restricțiile au fost ridicate înainte de ora 8:00.

Portughezul, care a încercat de-a lungul mandatelor sale să mobilizeze comunitatea internațională în privința climei, le-a...

Thélyson Orélien respinge acuzațiile.

Aparatul de zbor a pătruns în spațiul aerian românesc prin nordul județului Botoșani.

Incidentul a avut loc în luna iunie, însă OpenAI a aflat despre el abia în august și nu a informat guvernul australian până...

Președintele Nicușor Dan a prezentat, miercuri seară, principalele rezultate ale vizitei sale la New York, unde a condus...

Principal suspect în ancheta crimei, bărbatul este căutat de polițiști.

Planul liberalului pune accent pe creșterea economică, predictibilitatea fiscală, investițiile publice și absorbția...

O fetiță se numără printre victime.

În proiect sunt implicați specialiști din domenii precum istoria, antropologia, etnologia, arhitectura și biologia, alături...

Aparatul de zbor a rămas 42 de secunde în spațiul aerian polonez și a pătruns până la o adâncime maximă de aproximativ 300 de...

Șeful PSD i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul.

O generație dezamăgită caută alternative într-un sistem dominat de monarhie.

Vizita marchează prima deplasare de stat a liderului chinez după aproape un deceniu.

Potrivit liderului de la București, Europa este ținta unui război hibrid.

Liderul de la București a reafirmat angajamentul României față de principiile Cartei ONU.

Liderul social-democrat anunță că formațiunea pe care o conduce este pregătit să îşi asume guvernarea.

La nivelul blocului comunitar, prețurile combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal au fost în august cu...

Ediția din acest an continuă direcția începută în 2024, construind un dialog între liedul european și cântecul românesc.

Imaginile au fost filmate de un şofer care spune că a reuşit să evite impactul în ultimul moment.

Premierul desemnat a anunțat că va avea consultări și cu grupul minorităților naționale, precum și un dialog oficial cu...

Nu a fost anunțat niciun progres major în urma întâlnirii mediate de Qatar.

Strategia prevede măsuri diferite în funcție de boală.

Potrivit liderului de la București, România a făcut progrese în apărarea antidrone.

Eforturile diplomatice de până acum nu au condus la o încetare a ostilităților pe frontul ucrainean de război.