
Buletinul medical furnizat de Cetatea Vaticanului a precizat că intervenția chirurgicală a reușit și că nu au existat...

Autorităţile efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

"Acest vot nu ar fi fost acordat în condiții normale de către partidul nostru, dat fiind componența acestui guvern", a spus...

Conceput inițial ca o alternativă pentru fumătorii care vor să renunțe la țigările clasice, vapatul atrage și oameni care nu...

Bucureștiul se alătură astfel unor guverne din Europa de Est, inclusiv celor din Polonia și din statele baltice, care au...

Șase artiste vor expune lucrări realizate pe piatră, sticlă și lemn, având ca temă figura Maicii Domnului.

Constanţa: Container din China cu bunuri contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperit la poliţiştii de...

Relațiile dintre Washington și Kiev s-au deteriorat după ce SUA au încheiat un acord controversat pentru importul de motorină...

Mărci precum Avatr, deținută de Changan, și Denza, parte a grupului BYD, promovează ceea ce numesc „lux inteligent”.

Românii sunt sfătuiți să evite deplasările neesențiale.

"Am solicitat ajutor până când echipamentele pe care noi le-am comandat pe SAFE vor veni în România", a declarat președintele...

Printre solicitările protestatarilor se numără implementarea Legii femiciului și a educației pentru egalitate de gen în...

„Bucureștiul duce lipsă de săli de concerte”, a spus artistul într-un interviu pentru Radio România Regional.

Prima sa conferință de presă, susținută marți, a durat mai puțin de 15 minute și a inclus doar trei întrebări din partea...

Numărul este în scădere ușoară față de luna precedentă.

În vârstă de 53 de ani, Christina Block este acuzată că, împreună cu avocatul familiei, a organizat răpirea a doi dintre...

Una dintre maşinile implicate s-a răsturnat pe o parte.

Unii liberali cer respingerea executivului format din social-democrați și independenți, în timp ce alții susțin necesitatea...

Numeroase producții din selecția oficială vor fi prezentate în premieră.

Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, precizează Ministerul Apărării Naționale.

Șeful statului a salutat acordurile dintre premierul desemnat și partide, subliniind nevoia de stabilitate pentru...

Violențe de stradă au izbucnit la Roma și Torino.

Individul a îndemnat în mod explicit bărbații să agreseze fizic și să umilească femeile, indiferent de vârstă, prezentând...

„A fost aprobată şi lista de investiţii pentru anul 2026”, a spus Diana Buzoianu.

Conform statisticilor de anul trecut, valabile pentru situaţia de la sfârşitul lunii iunie 2023, la nivel global existau...

Un număr de 48 de percheziții au fost efectuate în 6 județe.

„Războiul va costa 155 de miliarde de euro anul viitor”, a spus Volodimir Zelenski.

„Am scos la iveală toate fenomenele care erau în spatele gestionării ilegale a agregatelor minerale”, a transmis ministrul...

Boala a răpus un bărbat din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente și nu figura ca fiind vaccinat antigripal.

Veneţia a fost primul oraş din lume care a introdus taxa de acces, în anul 2024.

Turiștii care își planifică drumeții sunt îndemnați să se informeze înainte de plecare, să aibă echipament adecvat și să...

Comisarii de Mediu au impus măsura încetării activităţii operatorului economic.

„Noi am reuşit în acest Guvern să generăm primele surse de venit privat pentru serviciile consulare”, a spus ministrul...

„PSD face apel la toate forţele politice parlamentare ca în perioada următoare să renunţe la mizele politice mărunte şi să se...

Mesajele și apelurile pot părea convingătoare, însă scopul lor este, de cele mai multe ori, obținerea datelor personale, a...

„Avem o relaţia strategică foarte bună cu SUA”, a declarat Nicuşor Dan.

În accident au fost implicate 12 persoane aflate în autovehiculele care s-au ciocnit pe A1, în zona localităţii Şagu.

În urma accidentului, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul autoturismului, şi-a pierdut viaţa.

Cele 3.121 contracte finalizate prin PNRR sunt în valoare totală de 1,174 miliarde de euro.

Centura va asigura legătura dintre DN56 și DN6.

„Aliaţii noştri au, de asemenea, capacităţi limitate. România are nevoie de resurse suplimentare, la fel ca şi statele...

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Reprezentanţii ANAF precizează că persoanele care au accesat accidental o astfel de platformă sau au furnizat informaţii...

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

Orașul câștigător va obține un premiu în valoare de 50.000 de euro.

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

Un angajat al Ocolului Silvic Șomcuta Mare a fost găsit mort, joi seară, în complexul de vânătoare...

Cea de-a 36-a ediție, desfășurată sub tema „[...]perfect uman”, propune 10 zile de teatru, întâlniri cu artiști și evenimente...

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...