
Până duminică dimineață, flăcările au mistuit 3.000 de hectare.

Vehiculul s-a răsturnat într-un șanț după ce a părăsit autostrada M3, care leagă capitala Budapesta de orașul Nyíregyháza.

Victima grav rănită a fost transportată de urgență la SJU Suceava.

În așteptarea geniștilor, zona a fost securizată de jandarmi, polițiști și pompieri militari.

Ambele minore au fost transportate la spital.

Pentru acordarea asistenței medicale și sprijinirea operațiunii de salvare au fost alertate mai multe echipaje.

Laureații celei de-a 23-a ediții au fost desemnați prin votul publicului.

Accidentul s-a produs la ieşirea din localitatea Amzacea spre Comana.

Nu s-au înregistrat victime.

Resturile proiectilelor interceptate au provocat un incendiu într-o zonă nerezidențială dintr-o suburbie situată în nordul...

Misiunea a fost îndeplinită de un avion de vânătoare F-18 al Forțelor Aeriene Spaniole.

Din cauze necunoscute, femeia a început să aibă stări de greață și amețeală, precum și o stare generală precară.

5 persoane au fost rănite.

Flăcările au izbucnit vineri, iar până sâmbătă după-amiază distruseseră aproximativ 1.600 de hectare, potrivit presei locale.

Motocicleta a fost lovită de un autocar.

Sute de zboruri au fost anulate sau redirecționate din cauza cenușii, care poate afecta vizibilitatea și funcționarea...

Observată de un salvamar, bucata a fost ridicată de specialişti pentru a fi experizată.

Lucrările vor continua până la sfârșitul anului viitor.

În regia lui Florin Şerban, lungmetrajul propune o analiză sumbră a rasismului îndreptat împotriva comunității rome din România.

Individul s-a manifestat violent în zona de primiri urgenţe.

Distrugerea a fost realizată de pirotehniști ai Ministerului Apărării.

Programul se va derula în următoarele 3 weekenduri, începând cu acesta, în Parcul Circului, în Parcul Motodrom și în Parcul...

Cele două persoane ar fi înfiinţat o cultură de canabis în extravilanul localităţii Lipova, pe malul râului Mureş.

Documentația include 75 de ținte și jaloane, dintre care 21 de reforme și 54 de investiții.

Din cauza unei secete istorice și a nivelului extrem de scăzut al Dunării, unitatea funcționează în prezent la aproximativ...

Guvernul regional a anunțat că mai multe locuințe și autoturisme au fost avariate, însă nu au fost raportate victime.

Avertizarea este valabilă duminică, 16 august, între orele 10:00 și 21:00, și vizează județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare,...

Potrivit liderului de la Palatul Victoria, România îşi va apăra oamenii şi investiţiile din Marea Neagră, dar şi dreptul de a...

Pelerinajul din acest an are o semnificaţie aparte, fiind legat şi de prezenţa în România a relicvelor Sfântului Francisc din...

Traficul petrolier prin Strâmtoarea Ormuz, rută maritimă strategică, rămâne blocat.

Sectorul serviciilor financiare a înregistrat cele mai multe incidente.

Decizia pronunțată vineri de Consiliul Constituțional anulează interdicția pe care președintele Emmanuel Macron promisese să...

Sâmbătă, un echipaj de stingere va fi amplasat la Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu” din Sâmbăta de Sus, unde este așteptat...

Valuri tsunami cu o înălțime mai mică de un metru au fost înregistrate în mai multe regiuni ale statului din Asia de Sud-Est.

Programul cuprinde activități sportive, ateliere creative, spectacole de magie și evenimente dedicate educației emoționale.

Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a mai trăit câțiva ani după Înălțarea la Cer a lui Iisus Hristos.

Evenimentele organizate de Forțele Navale Române vor debuta sâmbătă dimineață, la ora 10:00, pe faleza din fața...

2 decese au fost asociate infecției.

Deși a negat că ar fi plagiat, Jason Arday a recunoscut existența unor erori în lucrările sale.

Intensificarea confruntărilor din zona Mării Negre și din apropierea frontierei României a generat efecte colaterale care au...

Anterior, campionul român a câștigat aurul la 100 de metri liber.

Este al patrulea incident de acest fel înregistrat vineri, 14 august.

Turneul aliniază la start 8 echipe.

Printre victime se numără și un minor.

Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Cea mai afectată regiune este Dalmaţia, în special zona din apropierea localității Omis.

Piesa este o dramatizare a ultimei zile din viaţa marelui artist, 15 martie 1957.

Valoarea totală a solicitărilor se ridică la 48 milioane de lei. Înscrierile continuă până la data de 31 decembrie.

Conform procedurii, accesul în zonă a fost restricţionat.

În cursul zilei de 15 august, programul de vizitare are loc între orele 10.00 și 17.00.

DNSC a precizat că phishing-ul a rămas principalul vector de atac în anul 2025.