Sursa ta de încredere

Negociatorii UE au convenit asupra unor reguli pentru combaterea deficitului de medicamente esențiale

Acordul provizoriu prevede aprobări mai rapide şi acces mai uşor la finanţare pentru aşa-numitele proiecte strategice.

Negociatorii UE au convenit asupra unor reguli pentru combaterea deficitului de medicamente esențiale
Foto: Unsplash

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 12 Mai 2026, 12:53  • Actualizat: 12 Mai 2026, 12:55

Negociatorii Uniunii Europene au convenit, marți, 12 mai, asupra unor reguli ce au ca scop facilitarea sprijinirii producției de medicamente critice din fonduri publice, într-o încercare de a combate deficitul de medicamente.

Potrivit reprezentanților Parlamentului European şi ai statelor membre ale Uniunii Europene, măsurile au scopul de a consolida lanţurile de aprovizionare farmaceutice ale blocului comunitar şi de a reduce dependenţa de furnizorii externi.

„Prin acordul de astăzi, luăm măsuri practice pentru a ne reduce vulnerabilităţile, a diversifica lanţurile de aprovizionare şi a consolida capacitatea Europei de a produce medicamente critice şi ingredientele acestora mai aproape de casă”, a declarat ministrul cipriot al Sănătăţii, Neophytos Charalambides, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

Noul regulament, cunoscut sub numele de Legea privind medicamentele esenţiale (CMA), necesită în continuare aprobarea formală din partea Parlamentului European şi a statelor membre ale UE înainte de a putea intra în vigoare, deşi o astfel de aprobare este de obicei o formalitate odată ce negociatorii au ajuns la un compromis.

În ultimii ani, cetăţenii din UE nu au putut uneori să obţină anumite medicamente de la farmacii, inclusiv analgezice, antibiotice şi medicamente de febră pentru copii, potrivit Agerpres.

O parte a noilor reguli se referă la achiziţiile publice, în temeiul cărora medicamentele produse în Uniunea Europeană ar fi, în general, favorizate în cadrul licitaţiilor publice pentru medicamente esenţiale care depind în mare măsură de o ţară furnizoare sau de un număr mic de astfel de state.

Aprobări mai rapide pentru proiectele strategice

De asemenea, acordul provizoriu prevede aprobări mai rapide şi acces mai uşor la finanţare pentru aşa-numitele proiecte strategice. În plus, mai multe ţări ale UE vor putea achiziţiona în comun medicamente importante, inclusiv tratamente pentru boli rare în cazul cărora piaţa este considerată insuficientă.

Comisia Europeană defineşte medicamentele critice ca fiind medicamente pentru care există puţine alternative sau chiar deloc şi a căror penurie ar putea dăuna grav pacienţilor. Categoria include antibiotice, tratamente pentru cancer şi medicamente cardiovasculare.

Potrivit Comisiei, există mai multe motive pentru penuria de medicamente din UE în ultimii ani, inclusiv penuria de ingrediente farmaceutice active şi concentrarea producţiei într-un număr mic de ţări.

Miniştrii Sănătăţii din UE au declarat anul trecut că aproximativ 80% până la 90% din medicamentele utilizate în Europa provin din Asia, în special din China.

Citește și: Ministrul Sănătății: Bugetul pentru compensarea medicamentelor din programele naționale crește cu 400 de milioane de lei

Franța raportează primul caz de infectare a unui om cu virusul Shamonda
Sănătate 22 Octombrie 2026, 14:16

Franța raportează primul caz de infectare a unui om cu virusul Shamonda

Pacientul a decedat ulterior.

Franța raportează primul caz de infectare a unui om cu virusul Shamonda
Epidemia de Ebola se extinde în Africa
Sănătate 22 Octombrie 2026, 11:17

Epidemia de Ebola se extinde în Africa

Cele mai recente cazuri au fost confirmate în Nigeria și Kenya.

Epidemia de Ebola se extinde în Africa
Ministrul Sănătății: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Sănătate 21 Octombrie 2026, 14:22

Ministrul Sănătății: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare

„Rog pacienţii să rămână calmi, pentru că programele naţionale de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor fi...

Ministrul Sănătății: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Sindicaliștii cer Guvernului Niculescu să construiască legea salarizării împreună cu angajaţii din sănătate
Sănătate 21 Octombrie 2026, 10:28

Sindicaliștii cer Guvernului Niculescu să construiască legea salarizării împreună cu angajaţii din sănătate

„În egală măsură, avem o scădere a puterii de cumpărare a veniturilor salariale cu peste 16%”, au transmis sindicaliștii.

Sindicaliștii cer Guvernului Niculescu să construiască legea salarizării împreună cu angajaţii din sănătate
Primul caz de Ebola în Nigeria
Sănătate 20 Octombrie 2026, 22:11

Primul caz de Ebola în Nigeria

În Republica Democratică Congo, epidemia de Ebola a provocat peste 4.300 de decese.

Primul caz de Ebola în Nigeria
Actrița Christina Applegate dezvăluie că a fost diagnosticată greșit cu scleroză multiplă
Sănătate 20 Octombrie 2026, 17:25

Actrița Christina Applegate dezvăluie că a fost diagnosticată greșit cu scleroză multiplă

Vedeta din "Familia Bundy" (Married... with Children) a făcut mărturisirea în podcastul pe care îl realizează.

Actrița Christina Applegate dezvăluie că a fost diagnosticată greșit cu scleroză multiplă
De la alternativă la fumat, la dependență pentru nefumători: Pericolul țigărilor electronice
Sănătate 17 Octombrie 2026, 15:25

De la alternativă la fumat, la dependență pentru nefumători: Pericolul țigărilor electronice

Conceput inițial ca o alternativă pentru fumătorii care vor să renunțe la țigările clasice, vapatul atrage și oameni care nu...

De la alternativă la fumat, la dependență pentru nefumători: Pericolul țigărilor electronice
Gripa face prima victimă din acest sezon
Sănătate 16 Octombrie 2026, 16:25

Gripa face prima victimă din acest sezon

Boala a răpus un bărbat din județul Cluj, care avea afecțiuni medicale preexistente și nu figura ca fiind vaccinat antigripal.

Gripa face prima victimă din acest sezon

Radio România Actualitați

Evenimente de Halloween și plimbări ghidate în București

Evenimente de Halloween și plimbări ghidate în București

Evenimente de Halloween și plimbări ghidate în București
Proteste ale studenților în mai multe orașe din Italia

Proteste ale studenților în mai multe orașe din Italia

Proteste ale studenților în mai multe orașe din Italia
Alexandru Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Alexandru Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Alexandru Toader a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
București: Fisură la un bloc din sectorul 6, zeci de oameni evacuați (FOTO)

București: Fisură la un bloc din sectorul 6, zeci de oameni evacuați (FOTO)

București: Fisură la un bloc din sectorul 6, zeci de oameni evacuați (FOTO)