Au fost gasite 55 articole pentru colectare

Societatea comercială responsabilă a fost amendată cu 50.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a îngrășământului.

În ultima perioadă, au fost aplicate amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei.

Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 237 de milioane de lei.

Pentru a eficientiza colectarea deşeurilor din zona apelor, o barieră plutitoare va fi repoziţionată în zona Barajului Siriu.

Firmele responsabile erau plătite cu circa 40 de euro pe tonă pentru tratarea deşeurilor, operaţiune care, de fapt, nu era...

Acţiunea se adresează instituţiilor publice, operatorilor economici, asociaţiilor de proprietari şi persoanelor fizice.

Proiectul este aproape finalizat. Cetățenii vor putea preda gratuit deșeuri voluminoase.

Cele 175 de insule ecologice digitalizate, din care 150 supraterane şi 25 subterane, au o valoare de 4,90 milioane de euro,...

Autoritățile atrag atenția că abandonarea pomilor pe domeniul public este interzisă și sancționată contravențional.

A fost început un proces penal după ce o firmă nu ar fi reciclat peste 2,5 tone de deșeuri.

La nivel extins, D.C.B.B.A.P. a efectuat 91 de controale în patru județe, la operatori care exploatează agregate minerale.

Pubelele vor ajunge în şcoli în decembrie, iar campania de colectare va începe imediat după vacanţa de iarnă.

Deşeurile textile şi cele periculoase sunt colectate în cadrul unor campanii anuale, nefiind instalate însă containere...

Sumele încasate în urma acestei înșelăciuni sunt estimate la peste 3 milioane de lei.

Proiectul promovează educația de mediu prin lecții și activități interactive și practice, iar participanții devin...

Acțiunea va avea loc joi, 2 octombrie, între orele 10.00 - 12.00.

Opt vehicule fără stăpân vor fi evaluate, întrucât se află într-un grad avansat de degradare.

Campania se derulează în perioada 15 septembrie - 15 octombrie.

Valoarea totală a proiectului este de peste 24 de milioane de lei.

A fost lansată o campanie de conștientizare din cauza gunoiului care se depozitează în mod necontrolat în județ.

Într-un interviu tv, șeful Finanțelor a subliniat că abuzurile Fiscului nu sunt o noutate, iar disfuncționalitățile din...

Sistemul de management integrat al deşeurilor este implementat de o firmă a CJ şi Primăriei Oradea.

Polițiștii au descoperit și indisponibilizat 300 de litri de ulei uzat şi 40 kg de deşeuri periculoase.

Echipele de intervenție lucrează în continuu de sâmbătă, din momentul izbucnirii, inclusiv pe timp de noapte.

Trei spitale publice din județ au colectat o cantitate mică de medicamente expirate de la populație.

Primăria Sectorului 6 a dezvoltat investiții în amenajări după conceptul de „oraș-parc”, în cartierul Drumul Taberei.

Obiectele de vestimentație uzate vor fi reciclate și, totodată, pot deveni obiecte decorative.

Prima campanie de colectare din 2025 din Covasna se va desfășura în 38 de localități din județ.

Și parcurile Plumbuita 1, Plumbuita 2 şi Insula Plumbuita vor fi reabilitate cu 18 milioane de euro.

Primăria nu va emite autorizaţiile de acces.

Se solicită sprijinul autorităţilor centrale pentru instituirea stării de alertă începând cu 24 februarie.

Toate tipurile de deșeuri sunt acceptate. Proiectul are o valoare de 40 de milioane de lei.

În prima zi de luni a fiecărei luni, locuitorii municipiului sunt invitați să recicleze hainele pe care nu le mai folosesc.

Pomii colectați vor fi reciclați pentru a reduce deșeurile și a sprijini economia circulară.

Cei care locuiesc la bloc pot lăsa brazii lângă platformele de colectare a deşeurilor, iar cei care locuiesc la case îi pot...

Treisprezece tipuri de deșeuri pot fi depozitate în containerele speciale. Valoarea proiectului este de 4,5 milioane de lei.

A început instalarea celor 200 de insule în valoare de 12 milioane de lei.

În perioada 3-19 noiembrie, clujenii sunt invitați să recicleze ambalajele din plastic în spațiul teatrului, unde întreaga...

77 de controale au fost efectuate la CJ Vaslui, Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară a Judeţului Vaslui, unităţile...

S-au încălcat norme de igienă și protecție a mediului.

Deșeurile sunt deținute de un bărbat de 51 de ani care ar fi desfășurat activități de dezmembrări auto, fără a îndeplini...

Din cauza unor lucrări, se organizează un spațiu provizoriu pentru colectarea medicamentelor expirate sau nefolosite.

Produsele medicamentoase pot fi predate între orele 12:00 și 13:00.

„Avem un grad de realizare de 100,6% a programului de încasări venituri bugetare.”

Pe 6 iulie, oricine dorește să scape de frigidere vechi, aragaze, cuptoare sau mobilier, le poate lăsa la punctele fixe din...

Turiştii care duc ambalaje la aparatul de colectare din Mamaia Nord primesc un voucher.

4 muncitori au căzut, duminică, într-un bazin de decantare a apelor uzate.

În cel mult două luni, toate spitalele vor pune în practică noile reglementări.

Un litru de ulei ars ajuns în canalizare poluează un milion de litri de apă.

Persoanele care locuiesc la bloc trebuie să depoziteze aceste deșeuri lângă platformele aferente imobilelor, fără a bloca...

Colectarea se va desfășura între 15 și 20 aprilie.