Au fost gasite 103 articole pentru incendii

În întreaga Uniune Europeană, 899.400 de hectare de pădure au fost deja arse, Slovacia atingând de 10 ori media istorică...

Incendiile estivale sunt frecvente în sudul Europei, dar severitatea lor este amplificată de valurile de căldură.

Cetățenii români care primesc alerte telefonice prin Serviciul 112 în timp ce se află în cele două țări sunt sfătuiţi să...

Incendiul, care arde la aproximativ 35 de kilometri de capitala Greciei, a fost provocat intenţionat, a declarat primarul...

Elicopterele Black Hawk aparținând IGAv au efectuat un număr de 165 de aruncări cu sistemul Bambi Bucket, ceea ce însumează...

Numeroase locuințe au fost avariate, iar mii de hectare de vegetație au fost făcute scrum.

Izbucnite miercuri în jurul prânzului, flăcările au afectat puțin peste 1% din suprafața totală a insulei.

Temperaturile ridicate, vântul puternic și vegetația uscată au creat condiții extrem de periculoase pentru aprindere...

Campania „Dector pentru viață” are ca scop educarea populaţiei cu privire la riscurile de incendiu în locuinţe.

Fumul dens reduce considerabil vizibilitatea în trafic.

Pompierii au reușit să lichideze alte incendii declanșate în mai multe județe din țară.

Pentru a preveni incendiile în contextul temperaturilor caniculare din aceste zile, pompieri le reamintesc cetățenilor să nu...

„Incendiu este în curs de desfăşurare. Toţi locuitorii (din zonele ameninţate) au fost evacuaţi”, a mai indicat Thodoris...

În Portugalia, temperaturile ar putea ajunge la 44 de grade Celsius.

Campania naţională „Detector pentru viaţă” are ca scop prevenirea celor mai numeroase situații de urgență – incendiile în...

Un număr de 90 de pompieri, ajutaţi de 28 de autospeciale, opt aeronave pentru stingerea incendiilor şi două elicoptere, se...

Vânturile dinspre nord au complicat eforturile de stingere a incendiilor.

Guvernul regional a declarat stare de urgență.

Decizia vine în urma solicitării statului Israel prin intermediul mecanismului de protecție civilă a Uniunii Europene.

Incendiile s-au propagat rapid în zonele împădurite din cauza temperaturilor ridicate și a vânturilor puternice. Cel puțin...

Valoarea despăgubirilor s-a ridicat, anul trecut, de 67 milioane lei.

Populația a fost sfătuită să "evite deplasările inutile" și să poarte mască.

Criza „fără precedent” rămâne critică, a declarat președintele interimar Han Duck-soo.

Acţiunile au presupus un efort semnificativ, implicând 41 de pompieri care au utilizat 11 mijloace de intervenţie.

Polițiștii au aplicat amenzi de peste 61.000 de lei.

Pompierii militari se luptă de câteva zile cu incendiile de vegetație din județ.

Majoritatea mesajelor au vizat prezenţa urşilor în apropierea localităţilor.

În 2023 au fost înregistrate 324 de incendii de vegetaţie uscată, iar anul trecut – 1.151.

Descris ca o „seară de muzică și solidaritate,” evenimentul FireAid va avea loc la finalul lunii ianuarie.

10 dintre victime nu au fost identificate.

Vânturile din regiune ar putea complica eforturile de stingere a flăcărilor.

Flăcările, care se propagă de marți cu o rapiditate fulgerătoare, au cuprins cartierul de lux Pacific Palisades, care...

În ultimii ani, în Parcul Natural Văcărești au izbucnit numeroase incendii.

Temperatura a fost 2,69 grade peste media acestei luni din perioada 1981-2010.

Din cauza lipsei apei, hidrocentralele care furnizează cea mai mare parte a energiei funcționează în regim de avarie.

Folosirea necorespunzătoare a surselor de încălzire reprezintă principala cauză a incendiilor de locuințe.

În prezent, sunt active mai mult de 100 de focare pe întreg teritoriul statului lusitan, majoritatea fiind scăpate sub control.

Marți, 13 august, Ziua Informării Preventive a fost marcată în 3 puncte de informare din Sighişoara, Sovata şi Sângeorgiu de...

Autoritățile cer populației să evite aprinderea focului în aceste perioade de uscăciune extremă

Pericol ridicat va fi în regiunile Attica, Peloponez (Arcadia, Argolis, Corintia, Laconia), Grecia centrală (Boeotia,...

Programul prevede sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile din anii trecuți și este finanțat de UE.

MAE informează turiștii români de existența riscului crescut de incendii în Grecia.

Traficul a fost îngreunat, iar mai multe incendii au fost cauzate de trăsnet.

Peste 10 mii de hectare au fost afectate de incendii în ultimele zile.

În ultima perioadă, în județ au avut loc în medie câte 9 incendii pe zi.

Arderea vegetației uscate se sancționează cu amenzi de 15.000 lei în cazul persoanelor fizice, şi de 100.000 lei în cazul...

Flăcările au mistuit aproape 10.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole.

Sute de case au fost mistuite de flăcări în regiunea oraşului Valparaiso.

În urma incendiilor, au ars 178 de hectare de vegetație.

Numărul de persoane cazate nu trebuie să fie mai mare decât capacitatea maximă a încăperilor, iar măsurile de prevenire și...

Au fost aplicate 323 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 236.500 lei.