Au fost gasite 389 articole pentru timisoara

Persoanele găzduite beneficiază de hrană, adăpost și asistență medicală.

Acțiunile pentru prevenirea deceselor prin hipotermie au fost intensificate, pe fondul temperaturilor de minus 17 grade Celsius.

Căutările au durat mai mult de 2 ore.

Dominic Fritz este primarul Timişoarei și preşedinte al USR.

Pe parcursul zilei, sunt programate slujbe de pomenire și ceremonii de comemorare.

Asociaţiile de revoluţionari continuă să-şi exprime dezamăgirea că aspiraţiile lor iniţiale nu s-au realizat complet şi că...

Expoziția în care tradiţia spaniolă se întâlneşte cu cea românească va fi vernisată joi și poate fi vizitată până pe 15...

Obiectivul principal este încurajarea mobilității sustenabile și reducerea aglomerației generate de autoturismele personale.

Săpăturile arheologice vor continua, iar vestigiile descoperite vor fi puse în valoare chiar în locurile în care au fost găsite.

Unul din cele mai impresionante drumuri de cicloturism din lume va include zona Banatului, într-un proiect de aproape 800.000...

Investiția atinge suma de 29 de milioane de lei.

Expoziția invită la descoperirea unui patrimoniu unic în Europa de Sud-Est și aduce în prim-plan monumente medievale sârbe.

Această abordare combină elemente de stretching static şi dinamic, folosind o masă perforată şi un sistem de pioli.

Un bărbat a suferit arsuri pe aproape jumătate din corp, fiind transportat la spital.

Ambarcațiunile vor intra în mentenanţă şi revizii tehnice şi vor reveni pe Bega din martie 2026.

Voluntarii se descriu drept o comunitate de timișoreni pasionați de mediul înconjurător, dedicați transformării orașului...

Procurorii cer arestare preventivă a 7 suspecți.

Inițiativa transmite părinților îndoliați un mesaj de recunoaștere și sprijin, sub deviza „Durerea ta este văzută. Copilul...

Cu o lungime de circa 10 kilometri, drumul are câte două benzi pe sens şi parapet median de beton pentru a nu permite...

Evenimentul promite o incursiune în lumea muzicii clasice, purtând publicul prin Viena de altădată, oraşul unde geniile...

Flăcările au cuprins un apartament în care se aflau doi adulți și un copil.

Expoziția poate fi vizitată între 8 și 26 octombrie.

Cei interesați să desfășoare activități comerciale în cadrul târgului pot depune dosarele până pe 12 octombrie.

O persoană a fost rănită.

Restricțiile ar urma să fie ridicate pe 21 noiembrie.

Prețul unui bilet pentru adulți este de 24 ron.

Expoziția „Giant Bugs” prezintă o lume nevăzută, mărită de mii de ori.

Un echipaj din cadrul ISU Banat s-a ocupat de ridicarea, manipularea şi expertizarea grenadei.

ISJ Timiș a dispus de urgență constituirea unei comisii de control tematic, pentru verificarea respectării normelor privind...

Peste 500 de participanți de toate vârstele au scris pe hârtie un text dictat de invitații speciali, actorii Medeea...

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a deflagrației a fost acumularea de gaze.

Lăsat nesupravegheat, micuțul a fost găsit fără suflare.

Evenimentul pune în lumină istoria râului şi legăturile sale, atât ca spaţiu viu, cât şi ca reper cultural şi social.

Cursele vor începe în aprilie 2026.

Designerul Dinu Bodiciu este cunoscut pentru preocuparea sa pentru moda sustenabilă, folosind şi reutilizând materiale deja...

Tânărul de 21 de ani nu a reușit să sustragă bunuri din farmacie. Ulterior, a fost reținut.

Femeia este acuzată de ucidere din culpă.

Femeia este acuzată de ucidere din culpă.

Tragedia a avut loc în timpul unei plimbări de recreere cu alți micuți și educatoarele.

Accidentul a avut loc în Piața Traian.

Organizatorii propun trei zile de artă, muzică şi gastronomie în spațiul Faber din oraș.

Crosul OncoHelp adună anual sute de participanți uniți de dorința de a contribui concret în lupta împotriva cancerului.

Proprietarii garajelor trebuie să elibereze terenul în 30 de zile. Demolarea poate fi realizată și de municipalitate, contra...

Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.000 de lei pentru neutilizarea aparatelor de marcat.

În urma controlului, forțele de ordine au prins în flagrant un bărbat de 40 de ani care vindea produse din tutun netimbrate.

Imobilul poate fi adaptat in scopuri educaționale sau culturale.

Bărbatul a fost transportat la spitatul de psihiatire.

Victimele au fost transportate la spital cu multiple traumatisme.

Mașina pilotată de Marco Leu a lovit un autoturism parcat.

Echipamentul ar urma să fie livrat la finalul lunii septembrie şi să fie pus în funcţiune în toamnă.

Victima a suferit multiple traumatisme.