12908 articole

Defunctul suveran pontif a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii private, după funeraliile publice de sâmbătă.

Minorii au plecat de la domiciliul tatălui spre cel al mamei din comuna Fântânele, unde nu au mai ajuns.

Locuitorii au declarat că au simțit impactul deflagrației chiar și la 50 kilometri distanță.

Protestatarii au cerut drumuri mai bune și reducerea poluării din zonă.

Șoferul se află în custodia autorităților.

Pentru a evita incidentele, salvamontiștii recomandă purtarea de ghete înalte și pantaloni lungi, evitarea zonelor cu...

Liderul de la Palatul Cotroceni a reafirmat că toate documentele relevante pentru decizia Curții Constituționale, care a...

Restaurarea Parcelei eroilor români din necropola de la Brno, în anul 2005, reprezintă dovada bunei cooperări dintre România...

"Pentru reușita noastră, putem spune că o importanță deosebită au adus-o și partenerii noștri și instituțiile care au fost...

La ceremonie au fost prezenți Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia...

De la întrevederea Trump-Zelenski până la a doua întâlnire directă dintre președintele SUA și șefa CE, ceremonia funerară a...

Defunctul pontif a încercat să aducă Biserica Catolică mai aproape de oameni și să rupă cu tradiția prin gesturi simbolice și...

Papa Francisc „a atins mințile și inimile oamenilor” și și-a dorit „să construiască punți, nu ziduri”, a spus cardinalul...

Anterior, liderul Casei Albe anunţa că Ucraina și Rusia sunt ”foarte aproape de un acord”.

O delegaţie palestiniană şi mediatorii internaţionali s-au întâlnit în capitala egipteană, Cairo.

4 salvatori montani au intervenit rapid pentru a-i acorda primul ajutor.

Cauza deflagrației nu este cunoscută.

La conclavul din 2013, puțini au prezis alegerea lui Jorge Mario Bergoglio în fruntea Bisericii Catolice, amintește The...

CEI este „un document de identitate modern, DAR nu îți limitează nicio libertate”, precizează MAI.

Săptămâna trecută, consumatorii au reclamata că aceasta este tulbure şi urât mirositoare.

O mare parte a românilor are o percepţie diferită asupra evoluţiei veniturilor lunare proprii şi nu resimte o creştere...

În cele trei zile de priveghere a Suveranului pontif, cel puţin 250.000 de persoane au trecut prin fața sicriului depus în...

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, seismul a avut loc la o adâncime de 30 kilometri, în apropierea coastei...

Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR consideră că este datoria președintelui să garanteze drepturile tuturor cetățenilor țării,...

Duminică, vremea va deveni răcoroasă, astfel că temperatura maximă va fi de 17 - 18 grade.

Liderul de la Casa Albă a opinat că a fost „o zi bună” pentru negocieri, în timp ce Kremlinul a descris discuțiile drept...

Rudele sale au transmis, într-un comunicat, că ea a fost o „luptătoare neînfricată în combaterea abuzului sexual” și că...

Funeraiile defunctului pontif vor avea loc sâmbătă.

”Sunt rezultate şi tendinţe care trebuie continuate într-un ritm mult mai susţinut. Pentru asta, avem nevoie, în primul rând,...

Defunctul Suveran pontif va fi înmormântat sâmbătă.

Reacția liderului de la Kiev a apărut, vineri, după ce omologul american a declarat că teritoriul va rămâne în stăpânirea...

Cu arsuri la nivelul mâinilor, o persoană a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Iaroslav Moskalik este cel mai recent comandant militar rus sau personaj pro-Kremlin despre care se crede că a fost vizat de...

Pe tot parcursul zilei de sâmbătă, vântul va sufla cu putere în Moldova şi în nordul Crişanei, iar în Oltenia, Muntenia,...

Scrutinul din mai este urmărit cu mare atenție în plan internațional, după ce alegerile din decembrie au fost anulate înainte...

Loviturile au vizat zone rezidențiale, inclusiv clădiri, locuri unde s-au refugiat persoane strămutate și tabere improvizate...

Președinta Maia Sandu spune că țara își va apăra mai bine, astfel, spațiul aerian de amenințările externe.

"Fii parte din cea mai relaxată comunitate online a oricǎrui sezon. Cu noi, ai Vacanțǎ tot anul!", transmite echipa postului.

Manifestanții adunați în Piața Libertății din capitala Bratislava au comparat măsura cu legea „agenților străini” din Rusia,...

Datele arată că produsul intern brut (PIB) californian a atins 4,10 trilioane de dolari în 2024, depășind Japonia, a cărei...

În vârstă de 70 de ani, politicianul de extremă dreaptă se află în continuare la terapie intensivă și urmează să fie supus...

Organizatorii au semnat un protocol de colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

"Măsura dispusă are în vedere faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluţionate de curţile de apel din ţară...

Atacul a avut loc joi după-amiază la școala Notre-Dame-de-Toutes-Aides din Nantes, conform relatărilor.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza fumului dens.

Într-o intervenție tv, ministrul a amintit că nu există căi de atac în legislația din România prin care decizii ale CCR, care...

"Judecătorul fondului, cum este şi cel în cauză, nu are nicio competenţă asupra jurisdicţiei constituţionale, care este în...

"Hai să încheiem acordul de pace!", insistă liderul de la Casa Albă.

"Legătura profundă dintre Papa Francisc şi poporul român a fost reafirmată de-a lungul timpului prin repetatele vizite...

Unele publicații au relatat că formațiunea a încheiat un contract de 1,5 milioane de dolari cu o firmă din SUA, care să...

Coiful de la Coțofenești și cele 3 brățări dacice rămân de negăsit.