Au fost gasite 414 articole pentru lucrari

Podul aflat într-o stare de avansată de degradare va beneficia de o investiție în valoare de 50 de milioane de lei.

Joi și vineri, Termoenergetica va efectua lucrări de reabilitare a rețelei termice.

Traficul se va închide la data de 6 martie de la 17:00, până în dimineaţa zilei de 7 martie, la 5:00 şi la data de 27 martie,...

Lucrările sunt finanțate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Sunt preconizate restricţii de circulaţie pentru o perioada de trei luni.

Duminică, aproape 10.000 de oameni au participat la ultimul spectacol organizat în cadrul arenei.

Proiectul are o valoare de 4,3 milioane de lei.

Aceasta este prima reabilitare generală a unității de învățământ ce a împlinit 100 de ani.

Valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul în valoare de 12,3 milioane de lei poate primi până la 40 de copii.

După incendiul din 2018, exteriorul a fost reabilitat. Urmează transformarea într-un centru cultural cu muzeu, librărie, săli...

Valoarea contractului este de peste 131 de milioane de lei.

În prezent, România deține 1270 de kilometri de șosele rapide.

Valoarea proiectului finanțat prin PNRR se ridică la 135 de milioane de euro, iar lucrările avansează rapid.

În prezent se efectuează lucrări de punere în siguranţă a clădirii monument.

Lucrările se vor încheia în prima parte a lunii februarie.

Valoarea totală a proiectului de execuţie a depăşit suma de 87 de milioane de lei.

Reabilitarea izvorului Kossuth este estimată la 1 milion de lei, iar a celorlalte 5 izvoare – la 2,5 milioane de lei.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are 4 tronsoane și se întinde pe o lungime de 68 de kilometri.

Proiectul vizează restaurarea Clădirii Castel, a Mausoleului „Octavian Goga”, a Casei Ady Endre, precum şi a anexelor...

Valoarea proiectului este estimată la 24 de milioane de lei.

Sala din Bartolomeu va avea 11.000 de locuri.

Restaurarea monumentului de la 1749 a fost realizată cu 8,7 milioane de lei din fonduri europene.

Termenul de finalizare a lucrărilor este în toamnă.

Vor fi executate lucrări de aducțiune a unei conducte de apă.

Terenul va fi amenajat cu spaţii verzi şi locuri de joacă, iar clădirea va fi prevăzută cu sisteme alternative de producere a...

Secțiile Pneumologie, Boli Infecțioase și Medicală vor fi mutate în cele două clădiri din curtea spitalului.

Ministerul de Externe de la București a emis o atenționare de călătorie.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 131 de milioane de lei.

Drumurile DJ 170B Topa Mică - Aşchileu Mic şi DJ 103K Căpuşu Mare - Râşca - Beliş vor fi profund modernizate din fonduri...

Pentru execuția lucrărilor pe toate cele 4 tronsoane constructorul are la dispoziție 36 de luni.

Proiectul aprobat de CJ are două componente: amenajarea unei secţii de imagistică şi extinderea secţiei de ATI nou-născuţi.

Tramvaiele vor circula deviat din cauza executării lucrărilor de termoficare de pe Bulevardul Ion Mihalache.

Treisprezece tipuri de deșeuri pot fi depozitate în containerele speciale. Valoarea proiectului este de 4,5 milioane de lei.

Valoarea proiectului pilot depășește 47 de milioane de lei.

Circulația feroviară va fi închisă permanent în perioada 9-12 decembrie, între stațiile Banu Mărăcine - Malu Mare, fir II.

Pentru a desfăşura lucrările de canalizare pe Badicului, e necesară construcția unei străzi alternative.

Bărbatul a fost transportat la spital.

Valoarea totală a investiţiei depășește 70 de milioane de lei.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este până în anul 2026.

Contribuția BCR a fost de 200.000 de euro.

A început instalarea celor 200 de insule în valoare de 12 milioane de lei.

Valoarea proiectului este de peste 225 de milioane de lei.

Amenajarea Peceneaga-Turcoaia-Măcin are o valoare totală de 353 de milioane de lei.

Cinematograful a ajuns într-o stare avansată de degradare. Lucrările au început în 2020.

Valoarea proiectului se ridică la aproape 200 milioane de lei. Cablurile vor susţine 12.000 de tone.

Sala singurului liceu sportiv din Baia Mare a fost reabilitată cu 2,3 milioane de lei.

Nicușor Dan declară că lucrările de vor finaliza în termenul din contract.

A fost desemnat constructorul pentru DJ 763, de aproape 10 km.

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin este singurul muzeu din județul Mureș cu expoziţie permanentă în aer liber.

Valoarea estimată este de peste 499 milioane de lei.